Connect with us


Administrație

Se prăbușește Lugojul? Mai multe gropi au apărut din senin în asfalt și pe trotuarele din oraș

Publicat

în

asfaltare coloman wallisch lugoj 27 aprilie 2013 florii lugojeanul (5)După ce în urmă cu doar câteva zile, angajații Meridian 22 SA erau solicitați în fața sediului Poliției Locale, acolo unde o groapă imensă a reapărut din senin pe trotuar, astăzi firma a fost chemată pe strada Banatului, acolo unde un crater de aproape 5 metri adâncime a apărut pur și simplu în mijlocul străzii. Încă din noaptea trecută, accesul a fost blocat pe strada menționată, pentru că oamenii au simțit pericolul și au sunat la autorități, care s-au asigurat că nimeni nu va pica în groapă, îngrămădind perimetrul cu semne rutiere de ocolire.

PMP

Astăzi, după o evaluare sumară, s-a dat vina pe ploile din ultima perioadă, care ar fi pătruns în subsol și ar fi înmuiat pământul, fapt cauzator al craterului de pe strada Banatului. Groapa a fost astupată, iar în timp ce se muncea la aceasta, mai mulți polițiști au deviat traficul și așa îngreunat de obicei din zona afectată. La final, mașinile au fost lăsate să treacă, însă probleme ca acestea ar mai putea apărea în scurt timp, tot din cauza ploilor din ultima perioadă, spun experți ai primăriei și ai Meridian 22 SA.

USR

Astfel de fenomene sunt extrem de rare, însă foarte periculoase, spun specialiștii. În Statele Unite ale Americii, un bărbat din statul Florida a fost înghițit de pământ. Acesta dormea în casă când pământul s-a surpat. Și el, și mobila din dormitor au dispărut de parcă nici nu au fost acolo, totul având loc în câteva zeci de secunde. Imediat, fratele acestuia a încercat să-l salveze, însă bărbatul a murit din cauza surpării violente.

1 Comment

1 Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Șapte firme străine se bat pentru a aduce la Lugoj autobuzele electrice de transport public

Publicat

în

PMP

Șapte firme din Turcia, Cehia și Germania se bat pentru a aduce la Lugoj, dar și în alte orașe din România autobuze electrice de transport public. Licitația pe care guvernul a organizat-o în aceste zile valorează 180 de milioane de lei, și prevede achiziționarea a 81 de autobuze complet electrice.

USR

Firmele care își doresc să aducă autobuzele electrice în România sunt Anadolu Automobil Rom, BMC Truck & Bus, Temsa Ulasim din Turcia, SOR Libchavy din Cehia, Karsan Otomotiv din Turcia, precum și asocierea formată din Bozankaya Otomotiv din Turcia și SILEO GmbH din Germania. Acestea  au depus oferte pentru vânzarea a 81 autobuze electrice pentru transportului public urban de călători. Autobuzele vor fi operabile în condiții de șes. 

Licitația organizată de Ministerul Lucrărilor Publice a fost estimată 183,13 milioane de lei, fără TVA, și este finanțată prin fonduri europene nerambursabile.

Autobuzele vor deservi orașele Alexandria – 10 (3 stații de încărcare rapidă și 10 stații de încărcare lentă), Brăila – 11 (3 stații de încărcare rapidă și 11 stații de încărcare lentă), Constanța – 21 (5 stații de încărcare rapidă și 21 stații de încărcare lentă), Drobeta Turnu Severin – 3 (1 stație de încărcare rapidă și 3 stații de încărcare lentă), Focșani – 20 (5 stații de încărcare rapidă și 20 stații de încărcare lentă), Lugoj – 9 (3 stații de încărcare rapidă și 9 stații de încărcare lentă), Slobozia – 7 (2 stații de încărcare rapidă și 7 stații de încărcare lentă).

Citiţi mai departe

Administrație

Recepția la noile blocuri ANL nu poate fi facută din cauza lucărilor prost executate

Publicat

în

bloc-anl-lugoj

FOTO Arhiva

Ultimele blocuri ANL, construite la Lugoj nu pot fi recepționate, din cauza modului în care s-au executat unele lucrări. Primarul Claudiu Buciu spune că s-au descoperit destul de multe probleme.

PMP

„Nu se poate face recepția pentru ca lucrarile sunt finalizate dar neconforme. Sunt obiecțiuni legate de: calitatea lucrărilor în spațiile sanitare; calitatea ușilor, se inchid greu sau freaca pardoselile; calitatea parchetului, s-a umflat deja în câteva apartamente; închiderea geamurilor; calitatea zugrăvelilor. De asemenea, din cauza faptului ca Primăria nu a reușit să rezolve problema racordului la gaz și energie electrică, nu se pot pune în funcțiune centralele termice”, spune Buciu.

USR

Primarul Lugojului spune că astăzi va avea o întâlnire cu responsabilii din Primărie, pentru a afla de ce nu s-a realizat racordul la gaz.

Citiţi mai departe

Administrație

Primarul Buciu vrea o activitate mai eficientă în Primăria Lugoj. Instituția se reorganizează

Publicat

în

Momentan niciun angajat din Primăria Lugoj nu va fi dat afară. Primarul Claudiu Buciu spune că în momentul de față se evaluează activitatea fiecărui funcționar, după care se va face o reorganizare a structurilor pentru eficientizarea activității.

PMP

„În prezent suntem în curs de evaluare a activităților zilnice ale angajaților din primărie. Apoi vom testa toți angajații. Doar după aceea vom regândi structurile interne și necesarul de personal. Nu este doar o decizie legată de personal ci și de eficientizarea modului cum sunt organizate structurile interne ale primăriei”, a declarat primarul Lugojului.

USR

Citiţi mai departe

Pro

Publicitate

Cele mai citite