Connect with us

Eveniment

Ziua Universală a Iei, sărbătorită la Lugoj

Publicat

în

ziua universala a iei la lugoj 24 iunie 2013 lugojeanulPornind de la pagina de Facebook „ La Blouse Roumanie”, care promovează ia în lume, s-a stabilit ca în data de 24 iunie, de Sânziene, să se sărbătorească ziua iei românești, eveniment prin care să se arate lumii, pentru că se desfășoară la nivel mondial, istoria și frumusețea bluzei tradiționale românești. „Aceasta nu este o campanie de publicitate, ci o celebrare a iei tradiționale românesti, oriunde s-ar afla pe planetă. Ea este matricea noastră culturală, un simbol al identității și creativității spațiului românesc, care dăinuie din timpuri străvechi”, se arată pe pagina de Facebook, care a strâns până acum peste 41000 de Like-uri.

La Lugoj, ia va fi sărbătorită pe platoul universității, cu un program artistic deosebit, susținut de elevi de la Clubul Copiilor, copii de la Școala Gimnazială din Boldur, dar și de persoanele vârstnice de la complexul „Sfântul Nicolae”, care s-au arătat foarte interesante să participe la eveniment. Organizatorii, voluntari lugojeni, vor împărți sânziene, dacă vor găsi, iar la finalul întâlnirii va avea loc o parade a iei și o plimbare cu bicicleta.

Astfel de evenimente vor avea loc pe 6 continente, spune Anda Stan care, în colaborare cu Andreea Petrescu și cu o armată de voinici și sânziene, pregătesc această minunată sărbătoare. „Ne dorim cel mai mult și cel mai mult ca toată lumea să vină în ie, ar fi foarte frumos și ar însemna mult pentru noi, pentru că asta este ideea sărbătorii”, ne-a povestit Anda, entuziasmată că poate face parte din organizarea acestui eveniment special.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Eveniment

FOTO Zeci de lugojeni au participat la prima degustare de inițiere în lumea vinului din oraș

Publicat

în

Lugojenii pasionați de vinuri s-au adunat, miercuri seara, în cadrul unui eveniment unic pentru orașul de pe Timiș. Andreea și Albert, doi tineri lugojeni cunoscători profesioniști în tot ce ține de licoarea lui Bachus, au organizat la Lugoj prima degustare de inițiere în lumea vinului. La eveniment au participat 50 de persoane.

Chiar dacă au ajuns la degustare ca simpli pasionați în ale vinului, participanții au plecat de la seara dedicată albelor, roșilor și rose-urilor cu un bagaj de cunoștințe important. Au învățat să aprecieze nu doar gustul, ci și aspectul și mirosul vinului. Să distingă arome și să determine calitatea unui vin după intensitatea lor, după aciditate și tanin. Au învățat diferența dintre vinuri, de ce unele vinuri au mai mult alcool sau zahăr și unele mai puțin.

La final de prezentare a urmat degustarea, formată din două vinuri albe, două roșii, un vin rose și un vin de desert. Organizatorii spun că prima degustare de vin a Lugojului a mers mult mai bine decât se așteptau și că de-abia așteaptă să pună la cale următoarele ediții.

“Am avut parte de o sală plină și ne-am bucurat să vedem că și lugojenii sunt interesați să învețe despre vin, despre cum să te bucuri de această băutură cât mai mult și să o descoperi în adevăratul sens al cuvântului. Noi suntem bucuroși că am avut un răspuns atât de pozitiv din partea oamenilor, care s-au simțit bine în cadrul evenimentului. Vrem să creăm o comunitate la Lugoj în jurul vinului, să ne întâlnim periodic la degustări și să ne bucurăm de vinuri și oameni de calitate”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Albert Garboni, organizator.

Următoarea ediție a degustării va avea ca subiect Italia, cu ale sale vinuri deosebite.

“Ne-am gândit să continuăm degustările cu una special dedicată Italiei. Vom gusta delicioasele vinuri moscato, chianti, prosecco și amarone, precum și multe altele, dar și gustări tradiționale italienești. Vom vorbi despre zonele Italiei de unde vin cele mai bune vinuri, cum se obțin acestea și vom degusta împreună vinurile pentru a stabili favoritul serii”, a declarat Andreea Agache, organizator.

Degustarea dedicată vinurilor italienești are loc pe 4 decembrie. Înscrieri se pot face la Space Bowling Lugoj, pe pagina de Facebook sau la telefon 0747 115 582. Taxa de participare este de 75 de lei, iar pentru a vă asigura un loc trebuie să achitați suma în momentul rezervării.

Citiţi mai departe

Eveniment

Festivalul de lângă Lugoj unde papricașul este savurat anual de peste 10.000 de vizitatori

Publicat

în

Dacă îți place mâncarea bună de te lingi pe degete, muzica populară și distracția, atunci pregătește-te de o nouă ediție a celui mai îndrăgit festival din Banat dedicat papricașului. Zeci de ceaune se vor încinge în cadrul evenimentului care adună de fiecare dată laolaltă peste 10.000 de participanți din toate colțurile zonei de vest a țării.

Este vorba despre celebrul Festival al Papricașului și Vinului de la Buziaș. În acest an, festivalul are loc în al doilea weekend din octombrie, mai exact pe 12 și 13. La festivalul care ajunge cu acest prilej la ediția cu numărul unsprezece se vor aduna cei mai buni bucătari în ale ceaunelor din întreg Banatul.

Bucuria cea mai mare va fi cea a gurmanzilor adevărați, care vor avea șansa să guste din preparate de nedescris în cuvinte. Nu vor lipsi papricașul de vită, oaie, porc sau pasăre, tocănițele de toate felurile, produsele tradiționale românești de pus pe grătar, dulciurile de toate soiurile și formele și licorile care mai de care mai răcoritoare.

Artiștii care vor urca pe scena festivalului îi găsești aici.

Citiţi mai departe

Eveniment

Cu avionul… la Buziaș! Mâncare bună, muzică de vis și distracție cât cuprinde

Publicat

în

Asociația pentru Dezvoltarea Zonei Buziaș, în colaborare cu Primăria Buziaș organizează, la sfârșitul lunii iulie, ediția cu numărul 5 a Festivalului Avioanelor. Manifestarea, care are ca scop promovarea tradițiilor locale și nu numai, are loc sâmbătă, 27 iulie, începând cu orele 17 și respectiv duminică, 28 iulie, până la orele 23.

Atât buzieșenii, cât și petrecăreții din localitățile învecinate, vor petrece în compania artiștilor de muzică folk și rock invitați la eveniment. Sâmbătă, pe scena evenimentului vor urca formațiile Cu Asar și Rockabil. Duminică, vor concerta Ștefania Iacob și Mircea Baniciu, care vor încânta publicul prezent la eveniment până aproape de miezul nopții.

Festivalul Avioanelor a devenit deja o tradiție la Buziaș. Acesta vine în completarea altor manifestări culturale importante, cum ar fi Festivalul Veverițelor sau Festivalul Papricașului și Vinului, menite să promoveze orașul-stațiune.

Citiţi mai departe

Cele mai citite