Actualitate
Șeful Poliției Lugoj suspendat din funcție în urmă unor acuzații de fraudă în obținerea permisului de port-armă
Comisarul-șef Cristian Gîrbovan a fost suspendat din funcție în urma unor acuzații grave aduse de procurorii militari. Autoritățile judiciare au dezvăluit că Gîrbovan este urmărit penal într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar suspiciunile au căzut asupra modului fraudulos în care acesta și-ar fi obținut permisul de port-armă.
Competența procurorilor militari a fost atrasă în special de implicarea jandarmului Sebastian Sabau în acest caz. Sabau oferă cursuri de instruire teoretică la un poligon de tragere din Lugoj și se pare că este, de asemenea, inculpat în acest dosar. Potrivit procurorilor militari, comisarul-șef Cristian Gîrbovan ar fi obținut certificatul de instruire pentru arma personală prin metode frauduloase.
Conform unui denunț penal depus, comandantul Poliției Lugoj s-a înscris la un curs de pregătire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor la sediul societății MTI Shooting din Lugoj. Gîrbovan nu a participat activ la cursuri în perioada respectivă, cuprinsă între 22 august și 12 septembrie 2022, deoarece se afla în vacanță în Grecia.
„Din punct de vedere concret, a participat fizic doar la 2-3 ședințe de curs și nu a luat parte la nicio ședință de tragere în poligon. Situația a culminat cu sosirea lui Gîrbovan după încheierea cursului, iar acesta a semnat în registru pentru toate ședințele. Vă informăm că în sala de curs și în incinta poligonului sunt camere de supraveghere care demonstrează absența lui Gîrbovan, confirmată și de declarațiile colegilor săi de curs, în perioada în care acesta se afla în concediu și părăsise țara. Desigur, el a promovat examenul scris de tip grilă cu nota 9,5”, se menționează în denunțul semnat de un anume domn Florin Cornean, conform ziarului Renașterea Bănățeană.
În prezent, conducerea interimară a Poliției Lugoj a fost preluată de adjunctul Cristian Dimofte, până la clarificarea situației. În cazul în care cei doi vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cuprinsă între 6 luni și 3 ani de închisoare sau o amendă.
Actualitate
Medicul trimis în judecată pentru mită, care dorea să profeseze la Lugoj, pus pe funcție la alt spital
Într-un moment în care sistemul de sănătate din România se confruntă cu numeroase provocări, numirea unui medic implicat într-un scandal de corupție în funcția de director medical la Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin a stârnit o mare controversă în comunitatea medicală și în rândul opiniei publice.
Dr. Octavian Mazilu, fost director al Spitalului Municipal Timișoara, a fost trimis în judecată de către DNA pentru presupuse fapte de corupție, dar acum ocupă o poziție de conducere la un alt spital. Conform rechizitoriului, cunoscutul medic a luat mită de 26 de ori în mai puțin de două luni, perioadă în care a fost monitorizat. Șpăgile primate de la pacienți și aparținători erau între 100 și 2.000 de lei.
În luna iunie, Octavian Mazilu apărea pe programul gărzilor spitalului din Lugoj. După ce Lugojeanul.ro a semnalat această situație, programul gărzilor a fost modificat și Mazilu a dispărut din programări. Surse din cadrul spitalului lugojean susțineau la acea oră că lui Maziliu îi se pregătea postul de șef la secție chirurgie a spitalului lugojean.
Profesează deși a fost prins în flagrant
Mazilu și-a găsit însă repede alt spital unde să profeseze, până la judecarea procesului. La Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin. Adrian Cican, managerul Spitalului Orășenesc Orșova, cunoscut pentru intransigența sa în lupta împotriva corupției spune că decizia e de râsul lumii.
„E trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție, dar l-au pus director medical la Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin! Corespunde! Are carnet de PSD Timișoara! Suntem de mirul lumii! L-au respins cu gărzi la Lugoj și l-am luat noi de bun. Președintele Consiliului Județean, care e tot de la PSD, l-a pus director medical! S-a rezolvat pe linie politică!”, a reacționat Adrian Cican, pentru expresdebanat.ro
Octavian Mazilu, medic primar chirurg, este acuzat de DNA că, în perioada martie-mai 2022, în timp ce lucra la Spitalul Municipal Timișoara, ar fi primit sume semnificative de bani de la pacienți sau de la aparținători ai acestora, fără a avea dreptul la astfel de plăți suplimentare.
Conform legii, Octavian Mazilu se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei sentințe definitive în cazul său. Cu toate acestea, numirea sa într-o poziție de conducere la un alt spital a generat îngrijorare și dezbatere în comunitatea medicală și în rândul cetățenilor preocupați de integritatea sistemului de sănătate din România.
Actualitate
Asociația „Ghidul Banatului” organizează un tur ecumenic în municipiul Lugoj. Poate participa oricine este interesat
În data de 23 septembrie, Asociaţia „Ghidul Banatului” va organiza la Lugoj, un tur ecumenic la câteva locaşe de cult din municipiul Lugoj: Biserica Ortodoxă Învierea Domnului, Biserica Ortodoxă Ucraineană, Sinagoga Neologă, Biserica Romano-Catolică, Biserica Reformată, Catedrala Greco-Catolică Coborârea Sfântului Spirit din Lugoj.
Sâmbătă, 23 septembrie cei interesați să participe la acest tur ecumenic religios sunt așteptați la ora 15,30 pe platoul din fața Bisericii Ortodoxe Învierea Domnului de pe strada, EPISCOP ION BĂLAN, Nr. 3.
În încheierea acestui eveniment, 1a Catedrala Greco-Catolică, Coborârea Spiritului Sfânt din Lugoj va avea loc un recital susţinut de Incanto Quartetto din Timişoara. Își dau concursul Ovidiu Rusu – vioară, Nada Petrov – vioară, Veaceslav Mînzat – violă, Marius Bernecker – violoncel și baritonul Dan Patacă de la Opera Română din Timișoara. Recitalul va începe la ora 19.
Informații suplimentare la telefon 0731 921 933 sau 0724 696 933
Actualitate
Șoferiță din Lugoj, prinsă la volan drogată! Polițiștii au intensificat controalele în județ
În perioada 15-17 septembrie, polițiștii timișeni au desfășurat acțiuni pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri sau alte substanțe interzise la volan, precum și pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.
Astfel, au fost legitimate 533 de persoane și au fost verificate peste 291 de vehicule.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 441 de sancțiuni contravenționale, atât pentru încălcarea normelor rutiere conform O.U.G 195/2022, cât și pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, conform Legii 61/1991 Republicată.
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 34 permise de conducere și au fost ridicate 19 certificate de înmatriculare. În ceea ce privește creșterea gradului de siguranță rutieră, au fost testate 195 persoane cu aparatul alcooltest, iar alte 45 persoane cu aparatul drugtest. Totodată, au fost constatate 15 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
De exemplu, la data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 04:20, polițiștii municipiului Lugoj, au oprit pentru control, o tânără în vârstă de 22 de ani ce conducea un autoturism pe strada Aleea Țesătorilor, din Lugoj.
În urma testării conducătoarei auto cu aparatul Drugtest, a rezultat faptul că aceasta se afla sub influența substanțelor psihoactive, respectiv cocaină și metamfetamină.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa substanțelor psihoactive.
La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 23:05, polițiștii municipiului Lugoj, au oprit pentru control pe DN 6, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 39 de ani.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a rezultat faptul că numerele de înmatriculare ale autoturismului condus sunt radiate din circulație.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat
Actualitate
Blocaj pe lotul lipsă de pe autostrada Lugoj-Deva. Cum se complică demararea lucrărilor
Constructorul desemnat pentru Lotul II al autostrăzii Lugoj – Deva se confruntă cu o situație ce trebuie rezolvată înainte de a putea demara lucrările planificate. Pentru a trece la faza de construcție a acestui segment vital, este necesară obținerea unei hotărâri de Guvern, un pas esențial în procesul de dezvoltare a autostrăzii.
Pe Lotul II al autostrăzii, situat între localitățile Margina și Holdea, există o pădure întinsă pe o suprafață de 18 hectare, pe o lungime de aproximativ 2 kilometri. Pentru a facilita progresul lucrărilor, constructorul trebuie să obțină aprobarea Executivului pentru tăierea acestei păduri, în conformitate cu legislația în vigoare.
„Proiectarea nu s-a finalizat încă, după ce se va finaliza trebuie obținută autorizația de construire. În paralel, se așteaptă hotărâre de Guvern pentru scoaterea din fondul forestier a restului de pădure. Până acum, s-a făcut decopertarea în zone unde nu a fost nevoie de HG. Constructorul a estimat că în noiembrie va începe lucrările”, ne-a transmis Alina Sabou, purttătorul de cuvânt al DRDP Timișoara, pentru expressdebanat.ro
Contractul pentru finalizarea Lotului II, cu o lungime de mai puțin de 10 kilometri, a fost semnat în octombrie 2022. Perioada alocată pentru proiectare este de 11 luni, după care șantierul trebuie să fie finalizat într-un termen de 34 de luni. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la impresionanta sumă de 2 miliarde de lei.
- Actualitate3 zile în urmă
Șoferiță din Lugoj, prinsă la volan drogată! Polițiștii au intensificat controalele în județ
- Cultură2 zile în urmă
Misterul numelui Lugoj: Istoricii au înaintat de-a lungul timpul tot felul de ipoteze, unele uluitoare
- Cultură3 zile în urmă
Vă invităm să participați la Concursul de Fotografie „Casian Mărgineanțu”. Premii totale de peste 1.000 de euro
- Cultură3 zile în urmă
Încep cursurile pentru cea de-a doua ediție a Academiei de Arte Lugoj Clasic, înființată de Aura Twarowska