Primăria Lugoj a aprobat singura manifestație pentru care s-a cerut aviz din partea organizatorilor în oraș din 2019. Este vorba despre inițiativa unui lugojean care organizează un protest împotriva sălilor de jocuri de noroc din vecinătatea școlilor la Lugoj. În ultima perioadă, sălile de jocuri s-au înmulțit simțitor în orașul de pe Timiș. Cum era și de așteptat, multe dintre sălile noi sau vechi se află chiar lângă școli sau licee.
Inițiativa este a lugojeanului Ștefan Dãnut Szentpéteri, care a decis să înceapă o luptă cu sălile de jocuri prin organizarea unui miting de protest în centrul orașului. În documentul depus la Primăria Lugoj, Szentpéteri solicita aprobare pentru protest pe data de 14 decembrie, pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor. Protestul a fost aprobat pentru data cerută, între orele 14:00 și 16:00.
Legea care prevede ca sălile de jocuri de noroc să fie amplasate la cel puțin 200 de metri de orice unitate școlară preuniversitară este deocamdată în parlament și nu a fost încă votată.
sursa foto: arhivă