Iulius Mall

Programul Festivalului Drumetii Montane 2014

festivalul drumetii montane 2014Festivalul Drumeții Montane se va desfășura în acest an în perioada 01-03 august la Complexul Turistic „Cheile Buții” din Masivul Retezat. Asociația Drumeții Montane & Jnepenii, organizatorii evenimentului, au ales pentru cea de-a treia ediție a concursului un traseu ce străbate ținutul legendelor, unde zmeii înaripați răpeau domnițe suave, iar flăcăii viteji îi învingeau în luptă dreaptă, un tărâm în care haiducii se întâlneau pe marginea lacului Bucura și ascundeau comorile în apele acestuia, un loc ce a fost cândva insula dinozaurilor pitici. Fiecare ediție a Festivalului Drumeții Montane a fost pentru organizatori o provocare, o încercare răsplătită de numărul tot mai mare al concurenților sosiți din toată ţara, ce au plecat cu zâmbetul pe buze și cu dorința de a reveni.

În acest an vom scrie împreună o filă în legendele Retezatului, fiecare dintre noi fiind protagoniștii acesteia: organizatorii s-au erijat în Flăcăii Viteji, categoriile Open și Family au primit roluri de Haiduci, Domnițele Suave vor fi fetele înscrise în categoria dedicată, cei mai sportivi dintre noi, Elite și Veteranii vor interpreta rolurile Zmeilor Înaripați, iar categoriile Copii și Juniori vor deveni Dinozaurii Pitici. Concurenții vor forma echipe de câte 3 persoane și vor participa la activiăți precum un program de înviorare, o drumeție montană, escaladă, cunoștințe turistice, probă culturală și alte probe surpriză. Dimineața de sâmbătă va începe cu un programul de înviorare ce-ţi pune sângele în mişcare şi te ajută să parcurgi drumeția în cel mai scurt timp.

Publicitate

În cadrul probei de Raid Montan, echipele vor străbate un traseu turistic și vor urca la 2014 metri pe Vârful Piatra Iorgovanului. Proba de escaladă va fi o probă de îndemânare în executarea nodurilor de bază în alpinism, iar orientarea se va realiza pe o hartă specială, unde participanții vor utiliza harta și busola. Cunoștințe Turstice este o probă în care echipele vor răspunde la 20 de întrebări grilă, ce se regăsesc pe site-ul festivalului, www.festival.drumetiimontane.ro .

Seara se va încheia cu un program cultural, ce va cuprinde cântece, poezie și scenete umoristice. Pentru a participa la activitățile din cadrul Festivalului Drumeții Montane din acest an, cei sosiți trebuie să aibă un echipament minim obligatoriu individual, compus din încălțăminte cu talpă aderentă, lanternă, fluier și pelerină de ploaie, iar cei pe echipă compus din aparat foto/telefon cu cameră, busolă, trusă sanitară, bidon pentru apă, rucsac și sursă de foc. Probele se vor desfăşura în conformitate cu regulamentul Competiţiei Naţionale de Turism Sportiv „Ștafeta Munților”. La festival poate participa orice persoană, îndiferent dacă dorește să participe la activități sau, pur și simplu, să petreacă un weekend în natură. Activitățile organizate în cadrul acestui festival sunt gratuite.lugojeanul-news-everywhere,-everytime-banner

3 comments
    1. Da, felicitări, în sfârșit aveți și comentarii amuzante! La cât mai multe!

      Cu drag,
      Echipa LUGOJEANUL.ro

    2. @ Indy,
      accepti ca pot fi „stiri adevarate” si fara idolul tau ca erou principal?
      Ce ti s-a intimplat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate