Un profesor de limba latină, în vârstă de 44 de ani, care predă atât la Liceul „Jean Louis Calderon” din Timișoara, cât și la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, este cercetat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, fiind acuzat de racolarea unui minor în scopuri sexuale.
Potrivit agenției naționale de presă Agerpres, precum și surselor citate de publicația G4Media, bărbatul ar fi trimis, începând cu luna februarie 2025, mai multe mesaje cu tentă sexuală unui băiat de 15 ani, prin intermediul unei aplicații de socializare.
În data de 3 mai, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 3 din Timișoara au fost sesizați de către un cetățean în legătură cu comportamentul suspect al profesorului. Cazul a fost preluat imediat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara.
„La data de 3 mai, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați de către un cetățean cu privire la faptul că un profesor, care era președinte la o secție de votare din Timișoara, ar fi racolat un minor în scopuri sexuale. Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara, care au început de îndată verificările, în urma cărora stabilindu-se că, din februarie 2025 și până în prezent, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, ar fi trimis mai multe mesaje text prin intermediul unei aplicații de socializare, prin care îi propunea unui minor, de 15 ani, să se întâlnească în scopul comiterii de acte sexuale”, a anunțat IPJ Timiș.”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, printr-un comunicat oficial.
Conform informațiilor publicate de Tion.ro, profesorul a activat anterior și la Liceul „Grigore Moisil” din Timișoara, până în anul școlar trecut.
Pe data de 4 mai, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bihor. După expirarea măsurii, acesta a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
De asemenea, conform acelorași surse, profesorul fusese desemnat președinte al unei secții de votare din Timișoara, pentru alegerile programate în acest an.
Ancheta este în desfășurare, iar până la finalizarea acesteia, bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.