În cadrul ședinței de consiliu desfășurată ieri, 12 iunie 2025, aleșii locali au aprobat punerea la dispoziția operatorului regional Aquatim a unui teren de 35.000 de metri pătrați pentru realizarea unei noi stații de epurare a apei. Proiectul face parte din demersurile de modernizare a sistemului de apă și canalizare din municipiu, prin accesarea de fonduri europene nerambursabile.
Potrivit declarației primarului, această decizie vine în contextul în care actuala stație de epurare de la Jabar se află într-o stare avansată de degradare și nu mai poate face față cerințelor moderne de mediu și eficiență.
„Știu că intrarea Aquatim pe piața din Lugoj a creat multe divergențe, discuții, nemulțumiri și disconfort! Și, așa cum am susținut de fiecare dată, îmi mențin și acum poziția și părerea – este singura variantă fezabilă, reală, care poate aduce o stație nouă de epurare pentru municipiul Lugoj. Pentru că toți știm situația stației vechi de la Jabar și stadiul degradabil al acesteia”, a declarat edilul.
Prin alocarea terenului, municipalitatea își asumă un rol activ în sprijinirea proiectului, în timp ce Aquatim va avea obligația să demareze rapid întocmirea documentației necesare pentru atragerea finanțării.
„Punem terenul la dispoziție, iar Aquatim are obligația, așa cum ne-am înțeles, să demareze cât mai rapid documentația pentru atragerea acestor fonduri europene pentru modernizarea sistemului de apă și canalizare din municipiul Lugoj” a mai declarat primarul Dobra.
Autoritățile estimează că lucrările vor putea începe în următoarea perioadă, odată ce vor fi îndeplinite toate condițiile de eligibilitate pentru fondurile europene.