În următoare ședință, din 25 iulie, Primăria Lugoj cere aprobarea Consiliului local, pentru vânzarea a 13 loturi de teren, pe strada Timișoarei, în noul parc industrial. Suprafețele care se scot la vânzare sunt diferite ca dimensiuni. Cea mai mare este 28.326 mp, iar ce mai mică parcelă ajunge la 3.200 mp. Terenul va fi scos la licitație publică, iar prețul de pornire a fost stabilit de către un evaluator autorizat.
Oportunitatea vânzării acestor terenuri, din domeniul privat al municipiului Lugoj, a fost stabilită printr-o hotărâre anterioară a Consiliului local, după ce primarul Claudiu Buciu a declarat că sunt foarte multe firme, care sunt interesate să-și dezvolte afacerile și să construiască spații noi.
„Noi înființăm parcul de pe Timișorii, lângă centrul logistic de acolo. Din cele peste 30 de hectare, avem cereri pentru toată suprafața. Lucrăm la planurile cadastrale, avem PUZ, urmează să dezmembrăm loturile, vom face drumurile, infrastructura, apa și canal și le vom vinde terenul”, afirma edilul lugojean, în urma cu aproximativ un an de zile. Rapoartele de evaluare au fost întocmite de CCA CONS-EVAL S.R.L.