Iulius Mall

Primăria Lugoj a demarat proiectul pentru construirea a 50 de case sociale, în cartierul Mondial-Bocșei

Fotografie cu caracter ilustrativ/SURSA g500.ro
Fotografie cu caracter ilustrativ/SURSA g500.ro

Consilierii lugojeni vor discuta, în ședința din 24 martie, proiectul privind aprobarea studiului de fezabilitate și indicatorii tehnici-economici, pentru începerea lucrărilor de construire a locuințelor sociale, din cartierul Mondial-Bocșei. 30 dintre locuințe sunt prevăzute în regim de parter, iar 20 cu parter, plus mansardă. Acestea vor fi ridicate pe cinci tronsoane, a câte 10 locuințe fiecare.

Același proiect cuprinde și construcția de drumuri de acces, alei, trotuare, spații verzi, rețele de apă și canalizare, iluminat public și locuri de joacă. De acest proiect urmează să beneficieze circa 150-200 de persoane, care fac parte din 50 de familii defavorizate, care în momentul de față trăiesc în cartier, în locuințe improvizate, în clădiri care inițial au fost grajduri.

Publicitate

Valoarea investiției este de 10,2 milioane de lei. Documentația tehnică va fi depusă, împreună cu o cerere de finanțare, în vederea obținerii banilor necesari din Programul Operațional Regional. Durata de realizare a investiției este 24 de luni, din care durata de execuție este de 16 luni.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate