Iulius Mall

Primăria împarte 250.000 de lei cultelor. Care sunt bisericile care primesc bani și ce sume vor fi alocate

Consilierii locali lugojeni se pregătesc să aprobe, în ședința din 31 mai, alocarea sumei de 250 de mii de lei pentru mai multe biserici din oraș.

” Conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr.82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de la bugetele locale se pot aloca fonduri pentru completarea fondurilor proprii necesare pentru întreținerea şi funcționarea unităților de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea ori repararea lăcaşurilor de cult şi pentru conservarea şi întreținerea bunurilor apartinând cultelor şi care fac parte din patrimoniul cultural național mobil, pentru amenajarea şi întreținerea muzeelor cultural-religioase, pentru construirea şi repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităților de învățământ teologic proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea, amenajarea şi repararea clădirilor având destinația de așezăminte de asistentă socială şi medicală ale unităților de cult, precum şi pentru activitățile de asistentă socială şi medicală susținute de acestea.

Publicitate

Acordarea unui sprijin financiar pentru unitățile/lăcașurile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România, situate pe raza administrativ-teritorială a municipiului Lugoj se realizează prin hotărâre a consiliului local. Suma totală cu această destinație este prevăzută în bugetul local, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 35 din 20.02.2023 este de 250.000 lei”, se arată în referatul înaintat de către primarul interimar Bogdan Blidariu.

Iată, mai jos, și sumele repartizate bisericilor:

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate