Iulius Mall

Primăria a cumpărat un camion de intervenții pentru pompierii din Lugoj

Primarul interimar din Lugoj, Bogdan Blidariu, a anunțat că Primăria contribuie la îmbunătățirea capacității de intervenție în situații de urgență. Conform declarațiilor sale, încă din mijlocul anului 2022, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat al județului Timiș a solicitat analizarea posibilității de a achiziționa un autocamion specializat pentru transportul în sistem de containere, necesar pentru intervențiile echipelor din cadrul ISU Banat, de la Lugoj.

„Primăria a răspuns pozitiv acestei solicitări, alocând sumele necesare pentru achiziționarea autocamionului și a altor echipamente necesare, inclusiv trei pompe pentru apă. Valoarea totală a autocamionului, inclusiv TVA-ul, se ridică la 940.000 de lei, iar acesta este un model Renault. Toate aceste achiziții au fost transmise în folosință gratuită către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat, în vederea îmbunătățirii capacității de intervenție și asigurării securității cetățenilor din municipiul Lugoj”, a declarat Blidariu.

Publicitate

Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de Consiliu local desfășurată în această săptămână.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate