Consiliul local din Lugoj va aproba, în ședința din 28 martie, depunerea a șase proiecte pentru finanțarea din Programul Regional Vest, de la ADR. Este vorba despre lista de proiecte considerate prioritare din „Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Lugoj, pentru perioada 2021-2030″. Aceste proiecte ajung la suma totală de 24 de milioane de euro, iar implementarea lor se întinde până în 2027.
„În perioada următoare, municipiul Lugoj urmează să depună spre finanțare o serie de proiecte de mare importanță pentru dezvoltarea localității noastre. În calitate de autoritate de management pentru regiunea de vest, ADR ne-a transmis lista cu documentele care trebuie depuse. Astfel, în ședința ordinară a Consiliului local, vom supune spre aprobare proiectele care au fost selectate din lista de proiecte prioritare cuprinsă în strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului Lugoj, pentru perioada 2021-2030, care îndeplinesc criteriile de finanțare ale ADR Vest”, a declarat primarul interimar Bogdan Blidariu.
Programul Regional Vest este principalul instrument de finanțare din fonduri europene care sprijină creșterea economică, creșterea calității vieții și dezvoltarea durabilă în Regiunea Vest.
Viziunea Programului Regional Vest 2021-2027 este de a avea o regiune competitivă la nivel european, cu un nivel ridicat de cercetare-dezvoltare, inovare și digitalizare, capabilă să atragă și să capitalizeze investiții, conectată intern și internațional, ai cărei cetățeni beneficiază de servicii. publice eficiente, în localități cu o calitate a vieții ridicate.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest gestionează programe de dezvoltare regională din fonduri europene în Regiunea Vest – județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.
Începând cu perioada de finanțare 2021-2027, ADR Vest este Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest, care va însemna investiții de peste 1,18 miliarde euro în regiune. Mai multe detalii despre atribuțiile Autorității de management regăsiți aici. Mai jos găsiți și lista proiectelor pe care Lugojul le depune: