Istoria sportului lugojean este marcată de performanțele luptătorilor care au în palmaresul lor rezultate deosebite. Unul dintre ei este și Claudiu Zanier. Povestea acestui sportiv de mare valoare am aflat-o chiar de la el.

„M-am născut la Lugoj, în 23 iunie 1953. Provin dintr-o familie de sportivi. Frații mei au fost boxeri, dar eu nu m-am simțit atras de această disciplină sportivă. Am urmat cursurile Şcolii Generale nr. 6. Ulterior, am absolvit Şcoala Tehnică de Tipografie din Bucureşti, urmând să devin tipograf. Însă, adevărata mea chemare, cea care mi-a adus faima europeană, era cu totul alta. Am ajuns la lupte dintr-o întâmplare.Pe vremea aceea, pe ecranele cinematografelor, rulau filme cu Winnetou. După ce am vizionat un episod din lungul șir al filmelor cu acest subiect, vărul meu, Josef Hoffman, mi-a propus să merg cu el la sală, unde puteam să ne antrenăm și să dobândim abilități de luptă, aidoma eroilor din film. Așa am făcut eu cunoștință pentru prima oară cu sala de sport. În timp ce mă luptam de zor cu cei din jurul meu, m-a văzut antrenorul Luca Gheorghe, care mi-a propus să vin mai des la sală. Am acceptat, și așa am ajuns luptător”, poveste;te campionul lugojean.

Zanier spune că la antrenamente avea parte și de lucruri pe care nu le avea acasă. Din când în când, antrenorul îi mai dădea câte o ciocolată și, mai ales, după antrenament, putea face duș. Acasă nu avea o baie pe vremea aceea.

„Făceam antrenamente cu seriozitate, și după câteva luni, au apărut primele rezultate. Am obținut locul șase pe țară, la Constanța. Pentru Lugoj, acest loc șase pe țară a fost atunci o performanță. Au urmat alte rezultate pe care le obțineam cu ușurință. La nici un an de la debutul meu, am ieșit campion republican la juniori, la categoria 48 de kg. Concursurile alternau din șase în șase luni, se organizau naționalele de toamnă și de primăvară. La fiecare, obțineam premiul cel mare. Urcasem și la categorie. Eram foarte bine cotat în clasamentul luptătorilor de lupte libere. Am fost cooptat la lotul național. La europenele din Jugoslavia, de la Hvar, am obținut titlul de campion european.”, își amintește Zanier.

În tot acest timp, Zanier se antrena și cu echipa de handbal, sub comanda lui Wiberal. Era portar, iar după antrenament, mergea la lupte.

„M-am născut cu o anumită forță, iar tehnica am dobândit-o în sala de sport. Prindeam repede orice procedeu și mă avantaja rapiditatea mișcărilor cu care surprindeam adversarul. Emoții aveam doar înainte de a intra pe saltea. Mă gândeam că adversarul meu are tot două mâini și două picioare, ca mine, așa că ce se putea întâmpla? Mă duceam hotărât spre el și nu prea îi dădeam timp să se dezmeticească. Eram un adevărat spartan. Dar a trecut timpul și trebuia să plec la armată. Am fost căutat de cineva de la Clubul Dinamo, care m-a întrebat dacă nu vreau să fac armata la ei. Am acceptat, numai că atunci când am ajuns la Timișoara, ofițerii de acolo nu au fost de acord să ajung la Dinamo și m-am trezit la Oradea la tancuri”,își amintește lugojeanul.

Nu a fost lăsat la Campionatul Mondial din America

După trei luni a ajuns la Steaua, la București, fiind selectat la lotul olimpic, după titlul de campion european! A plecat la Poiana Brașov, unde a început antrenamentul pentru Campionatul Mondial din America.

„Centrul Olimpic era la Stadionul „23 August”. Acolo erau toate disciplinele adunate. Era și Nadia acolo. Făceam de două ori pe zi antrenamente. Avantajul meu de a fi selecționat pentru lotul care urma să plece nu erau doar rezultatele mele, ci și faptul că eram singurul luptător de lupte libere care putea concura și la greco-romane. În ultimul moment, am fost anunțat că nu pot participa la CM, din cauză că sunt neamț și precis nu mă voi mai întoarce. A fost selecționat un alt luptător, român sadea, care nu s-a mai întors în țară. Am fost foarte dezamăgit, mai ales că eu nu nu m-am gândit niciodată să fug din țară. Am înțeles că la Olimpiada de la Munchen nu m-au trimis, dar în America chiar că nu aveau motiv. Trebuie să recunosc că eu, ca sportiv pe vremea aceea, aveam multe privilegii, eram scos din producție și primeam salarii mari… am primit și locuință, așa că nu mă mâna niciun dor de ducă”, spune campionul.

S-a întors la Lugoj până au revenit olimpicii și apoi s-am prezentat la lot. Este convins că în America at fi luat cel puțin o medalie. A plecat în Bulgaria, unde a ieșit campion balcanic.

„Armata era pe sfârșite, eu eram civil la lot, dar cu o zi înainte de eliberare, am fost chemat la unitate și mi s-a propus să rămân angajat în cadrul armatei. Am spus da, apoi am sărit gardul unității și dus am fost. Nu puteam să-i iert pentru ce mi-au făcut. M-am întors la lot, la Băile Felix, unde făceam recuperarea. Aveam o mulțime de oferte de prin țară, dar eu m-am întors la Lugoj. Pe statul de plată figuram angajat la ITL, dar de fapt activam doar în sala de sport. Între timp,  am făcut o școală de antrenori la București și speram să ajung antrenor la club. Nu se putea nici asta, nu știu din ce motive, sau știu și nu mai vreau să îmi aduc aminte. Nu mă plăcea partidul, asta era. Între timp, un frate de-al meu a fugit în Germania. Înainte de a pleca, mi-a zis că, acum, plecarea lui nu-mi mai poate periclita ascensiunea. Am fost de acord. La câteva luni de la plecarea lui, m-au căutat de la Securitate și m-au chemat la Timișoara la camera 9. Acolo mi-au dat un formular pe care trebuia să îl completez, în cazul în care eram de acord să plec și eu în Germania. Mi s-a spus că asta este răsplata că eu am fost cuminte și nu am încercat o evadare”, povestește lugojeanul.

A luptat pentru Germania

De fapt, era perioada în care Ceaușescu semnase un acord cu Germania prin care permitea nemților să revină în țara de origine. Zanier a acceptat, și peste trei luni ateriza la Frankfurt, în Germania, însoțit de soție și de mamă.

„Am fost contactat pe aeroport de președintele „Federației Germane de lupte” și invitat la o cafea pentru o discuție. Mi s-a propus să fac parte din echipa de lupte a Germaniei. Am semnat un contract, omul mi-a dat 500 de mărci ca să am bani de cheltuială, pentru că era Paștele, și așa m-am văzut ajuns luptător în altă arenă. Președintele „Federației Germane de lupte” s-a îngrijit de obținerea pașapoartelor cât mai urgent. Aveam cetățenie germană și dezlegare de la Federația Română, așa că puteam lupta fără nicio problemă, la orice club. Amintirile mele din România m-au însoțit în toți acești patruzeci de ani de exil”, spune Zanier.

Campionul spune că a luptat mereu sub culorile clubului lugojean și, fără să fie acuzat de lipsă de modestie,  se întreabă și în prezent dacă nu merita un loc printre cetățenii de onoare ai orașului Lugoj – oraș pe care l-a reprezentat cu cinste și onoare în toate competițiile interne și internaționale.

Titluri obținute de Claudiu Zanier:

Anul: 1968 – Constanța, locul 6, categoria 48 kg

Anul: 1969 – Campionatul de Primăvară, locul 1, categoria 48 kg

Anul: 1969 – Campionatul de Toamnă, locul 1, categoria 52 kg

Anul: 1970 – Campionatul de Primăvară, locul 1, categoria 57 kg

Anul: 1970 – Campionatul de Toamnă, locul 1, categoria 60 kg

Anul: 1971 – Campionatul de Primăvară, locul 1, categoria 65 kg

Anul: 1971 – Campionatul de Toamnă, locul 1, categoria 65 kg

Anii: 1971 – 1972, la 5 turnee în diferite țări, precum Polonia, Ungaria, Germania DDR, Bulgaria, locul 1 la categoria 65 kg

Anul: 1972 – Campionatul European, locul 1 în Jugoslavia, la Hvar,  categoria 65 kg

Din 1973 la Steaua

Anul: 1973 – Campion Juniori mari, locul 1

Anul: 1973 – Campion Tineret, locul 1

Anul: 1973 – Locul 3 la Campionatele pe Echipe, Steaua București.

Anul: 1973 – în lot pentru Campionatul Mondial din America, nu am parti-cipat din motive politice.

Anul: 1974 – Campionatul de Tineret, locul 1

Anul: 1974 – Campion Balcanic, locul 1

Anul: 1975 – diferite competiții în Bulgaria, Jugoslavia, Ungaria, România.

Anul: 1976 – Campion de Seniori, la Brașov locul 1

În 1973 a devenit Maestru al Sportului.

Din anul 1977 până în 1979 a luat locul I în toate competițiile naționale cu echipa Vulturii Lugoj.

Aceasta este, pe scurt, povestea unui mare luptător. Un luptător nu numai pe salteaua din sala de sport, dar și în viață, pentru că viața lui a fost o adevărată luptă. Dovada talentului său sportiv sunt zecile de medalii obținute,  precum și elogiile aduse de presa sau televiziunea germană. Claudiu Zanier nu este numai mândria noastră, a tuturor lugojenilor, ci și a acestui popor, drept pentru care sugerez autorităților locale și naționale să îi pună numele la loc de cinste și să îi aducă recunoștința cuvenită. Dacă regimul trecut nu și-a apreciat valorile, se pare că nici în această eră a democrației lucrurile nu s-au schimbat. Acesta este un adevăr trist, de necontestat, care se rostogolește de la o generație la alta și care încurajează mediocritatea, ridicând-o la rangul de virtute.

DAN TIMARU