Iulius Mall

Pompierii se luptă cu flăcările la un incendiu pe 25 de hectare, într-un sat de lângă Lugoj


Pompierii timișeni luptă cu focul într-un sat de lângă Lugoj, după ce un incendiu a acaparat o suprafață de peste 25 de hectare, incendiu cel mai probabil provocat de neglijența celor care dau foc vegetației uscate. Pompierii intervin cu greu, iar și mai îngrijorător este că flăcările au ajuns foarte aproape de unele locuințe.

“Astăzi am fost solicitați să intervenim pentru lichidare unui incendiu de pășune împădurită, în apropierea localității Tomești. La locul intervenției s-a deplasat de urgență o autospecială de stingere cu 5 pompieri. Pe lângă pompierii militari, pentru lichidarea incendiului intervin și 20 de localnici și pompieri voluntari. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 25 ha.

Publicitate

Pompierii, împreună cu localnicii, lucrează pentru localizarea acestuia, deoarece vântul intensifică arderea, astfel facilitând propagarea incendiului. Intervenția este îngreunată și de terenul accidentat care nu permite accesul cu autospecialele de stingere, pompierii acționând doar cu motosuflante, pliciuri pentru stins incendii și lopeți”, au transmis cei de la ISU Timiș.

În ultima perioadă, pompierii timișeni au intervenit pentru lichidarea mai multor focare de incendii de pădure, incendii care au fost cauzate de arderea vegetației uscate care s-a extins și la fondul forestier.

❗Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate în perioada următoare, facem apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor:
🔴 să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt;
🔴 să nu utilizeze focul deschis la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc)
🔴 arderea miriştilor, resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile să se facă în locuri special amenajate;
🔴 cetăţenii se vor interesa la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;
🔴 arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor să se facă numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil serviciul privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă.
🔴 să asigure supravegherea permanentă a arderii şi să stingă jarul după încetarea acesteia.

❗Dorim ca cetățenii să conștientizeze faptul că aceste intervenții, necesită utilizarea unui volum apreciabil de resurse din partea noastră, costurile acestora fiind semnificative.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate