Connect with us

Actualitate

Polițiștii, urmărire ca în filme, cu focuri de armă, după un tânăr care s-a crezut mafiot

Publicat

în

Noapte de pomină pentru polițiștii dintr-un oraș timișean, dar și pentru un tânăr de doar 23 de ani care s-a crezut mafiot pentru câteva minute. Acesta, din inconștiență și mânat de aburii alcoolului, a luat-o la goană după ce polițiștii au încercat să îl oprească. A ajuns departe, la kilometri buni de locul în care trebuia să oprească. Doar focurile de armă ale agenților l-au mai oprit pe conducătorul auto.

Sâmbătă dimineața, în jurul orei 00:35, polițiștii de la Recaș, aflați în serviciu au pornit în urmărirea unui autoturism pe strada Râsăritului din localitate, al cărui conducător a evitat organele de poliție la vederea acestora și  nu a oprit la semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție. În urmărirea autoturismului polițiștii au efectuat un număr de patru focuri de avertisment în plan vertical, acesta fiind depistat pe raza DC 67.

„Întrucât emana un miros al băuturilor alcoolice, s-a procedat la conducerea bărbatului la spital în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, însă acesta a refuzat și testarea cu aparatul alcooltest și prelevarea probelor. În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, polițiștii au stabilit că bărbatul, de 26 de ani, nu deținea permis de conducere, având permisul de conducere suspendat”, au explicat polițiștii timișeni.

Pe numele  conducătorului auto, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism având permisul de conducere suspendat și pentru refuz de prelevare mostre biologice.

De asemenea acesta a fost sanționat contravențional conform art.1 din Ordonanța Militară nr.3/2020 privind Nerespectarea măsurilor de restricționare a circulației.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Rupt de beat la 7 dimineața, la plimbare cu mașina pe mal la Lugoj

Publicat

în

Nu avea somn, așa că a băut și s-a dat cu mașina pe mal, la Lugoj. A fost găsit înainte să facă o prostie de către polițiștii de la rutieră, care l-au depistat pe băiat în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 24 mai, în jurul orei 07:44, polițiștii Biroului Rutier Lugoj, au oprit pentru control, pe strada 20 Decembrie 1989, un autoturism, condus de un bărbat, de 36 de  ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză, a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

foto: arhivă

Citiţi mai departe

Actualitate

Au început lucrările la magazinul Altex din Lugoj. Când se deschide noua locație a retailerului

Publicat

în

Un nou retailer se pregătește să reintre pe piața din Lugoj, de această dată în domeniul electronicelor și electrocasnicelor. După o absență de mulți ani, la Lugoj cei de la Altex au început construirea unui magazin nou, pe strada Timișorii, în imediata apropiere a hipermarketului Kaufland. 

Primăria Municipiului Lugoj a eliberat, în 18 februarie, autorizaţia de construire pentru magazin. Acesta va funcționa pe o suprafață de 3.415 mp, în regim de parter plus etaj, din care 1.336 mp pătrați pentru parcări. Magazinul se va ridica în aproximativ două luni, astfel că o dată preconizată de deschidere este 1 august.

Cel puţin cinci la sută din suprafața terenului va fi spațiu verde. Altex este un brand românesc, pe piață de peste 25 de ani. Altex a trecut de la un business local de import de televizoare la poziția de lider al pieței românești de retail.

Rețeaua națională Altex cuprinde peste 100 de magazine, cu o ofertă variată de electrocasnice mici, electrocasnice mari, produse cosmetice, parfumuri, obiecte de voiaj, trolere, produse pentru bebeluși, articole pentru copii, biciclete electrice, mașini second hand, laptopuri, televizoare, telefoane, produse software, aspiratoare, fiare de călcat, aparate de aer condiționat, jocuri pentru PC și diverse console (cum ar fi PS sau Xbox), calculatoare pentru gaming și multe alte produse.

Citiţi mai departe

Actualitate

Tâlhari de mici. Doi minori din Lugoj au bătut și i-au furat banii și telefoanele unei bătrâne 

Publicat

în

Doi puștani din Lugoj au intrat deja pe lista neagră a societății, deși au 12 și respectiv 13 ani. La data de 21 mai, polițiștii lugojeni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 74 de ani, în timp ce se afla pe strada C.Wallisch din Lugoj, a fost deposedată prin violența de către doua persoane necunoscute, de poșeta în care avea acte personale, suma de 100 de lei și 2 telefoane mobile.

În urma investigaţiilor efectuate, la scurt timp, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au identificat și depistat doi minori de 12 și 13 ani din Lugoj, bănuiţi de comiterea faptei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Prejudiciul a fost recuperate în totalitate. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

Citiţi mai departe

Cele mai citite