Iulius Mall

Poliţiştii timişeni mai atenţi la sate. Asociere cu Mitropolia Banatului pentru o campanie de prevenire

Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii reprezintă atribute esenţiale ale activităţii Poliţiei, iar aproprierea de comunitate pentru implicarea acesteia în activităţile de prevenire a faptelor antisociale reprezintă unul dintre obiectivele prioritare ale Poliţiei Române.

În perioada 10 noiembrie – 21 decembrie a.c., la nivel județului Timiș se desfășoară campania „Sate în siguranță”, pentru creșterea gradului de siguranță în rândul populației din mediul rural. Astfel, poliţiştii Biroului de Analiza şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu Mitropolia Banatului, desfășoară activități de informare a populației din mediul rural cu privire la măsurile de prevenire a furturilor și a faptelor săvârșite cu violență, a riscurilor producerii unor infracțiuni de acest gen, precum și efectele acestora pe termen scurt, mediu și lung.

Publicitate

Prin campania „SATE ÎN SIGURANȚĂ”, polițiștii îşi propun să eficientizeze activitatea poliţiei prin implicarea tuturor factorilor locali cu potenţial în prevenirea criminalităţii, la nivelul fiecărei comune (întâlniri cu reprezentanţii primăriilor, consiliilor locale, societăţilor comerciale, cultelor religioase, instituţiilor de învăţământ, O.N.G – urilor şi ai altor instituţii şi organizaţii cu potenţial în prevenirea criminalităţii, in scopul conștientizării beneficiilor mijloacelor preventive și a metodelor alternative de asigurare a ordinii şi liniştii publice – paza comunală, pază specializată, voluntari, campanii de informare a populației, etc.).

De asemenea, la finalul discuțiilor, le sunt distribuite materiale informativ – preventive, ce constau în flayere, afișe și bannere.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate