Connect with us

Actualitate

Polițiștii au amendat fiecare participantă la trafic… cu un mărțișor, respectând tradiția zilei de 1 Martie

Publicat

în

actiune martisor politia judetului timis lugojeanul 2013Acțiune de amploare a polițiștilor lugojeni astăzi, care au descins în trafic și au împărțit zeci de amenzi participantelor la trafic care… s-au aflat la volan. Acestea au primit, cu ocazia zilei de 1 Martie, câte un mărțișor din partea agenților de la rutieră, respectându-se astfel tradiția cu ocazia acestei sărbători dedicate reprezentantelor sexului frumos. Întreaga acțiune a avut loc pe strada, unde șoferițele, chiar dacă unele dintre ele au greșit în trafic, au fost iertate de această dată și, în loc de un proces verbal, li s-au „întocmit” câte un mărțișor.

Meniul zilei, Octavian

Polițiștii din întreg județul au participat la evenimentele specifice zilei de 1 Martie, devenite deja un obicei în Timiș. La Lugoj, agenți din cadrul departamentului națională și rutieră au ieșit la împărțit mărțișoare în jurul orei 12:30, împreună cu colegii de la judeţeană, reacțiile șoferițelor fiind printre cele mai interesante, de la sperieturi, frâne bruște la vederea polițiștilor, dar în final, fiecare a plecat mai departe cu un mărțișor și cu un zâmbet larg. De asemenea, bicicliştii au fost iertaţi astăzi şi, în schimb de amendă, li s-au oferit veste reflectorizante.

Poliția Judeţului Timiş urează tuturor un început de primăvară frumos, liniștit și lipsit de evenimente neplăcute.

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Primăria Lugoj închide piața de vechituri! Care este motivul

Publicat

în

FOTO stiri24plus.ro

Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștința cetățenilor că activitatea în Piața Obor din municipiul Lugoj se suspendă începând de marți, 22 iunie.

Meniul zilei, Octavian

Această măsura a fost luată ca urmare a multiplelor plângeri ale locuitorilor din zonă, referitoare la deșeurile abandonate la întâmplare de către comercianți sau cumpărători și la tulburarea liniștii publice pe timpul nopții anterioare zilei de funcționare a pieței.

Măsura este una temporară, municipalitatea urmând să întocmească un regulament care să prevină aceste situații, iar nerespectarea acestuia să poată fi sancționată eficient.

 

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

 

Citiţi mai departe

Actualitate

Tânăr din zona Făgetului, prins cu „plantație” de marijuana în grădină

Publicat

în

Meniul zilei, Octavian

La data de 16 iunie, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – S.T. Timișoara, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Timiș, la locuința unui bărbat, de 25 de ani, bănuit de trafic de droguri de risc.

Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 – 2021, bărbatul ar fi procurat și comercializat, în județul Timiș, droguri de risc, în scopul obținerii de bani. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 16 plante de cannabis, 100 de grame de cannabis, un cort de creștere indoor, 1 gram de amfetamină și 5.800 de lei.

Bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, pentru audieri. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat, în cursul zilei de ieri, Tribunalului Timiș, care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile. 

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” și a polițiștilor de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Făget.

Citiţi mai departe

Actualitate

Se face dezinsecția aeriană la Lugoj

Publicat

în

avion-dezinsectie-aerochimica-lugoj-partea-a-doua-26-iunie-2013-foto-galerie-superfoto-lugojeanul-8

Foto Arhiva

Primăria Municipiului Lugoj anunță cetățenii că în zilele de 25 și 26 iunie 2021, între orele 18.00 – 21.00, vor avea loc lucrări de dezinsecție aeriană pe teritoriul administrativ al Municipiului Lugoj pentru combaterea țânțarilor și artropodelor.

Meniul zilei, Octavian

În acest sens crescătorii de albine sunt rugați să ia toate măsurile specifice de prevenire pentru a nu se produce pagube materiale.

În caz de vreme nefavorabilă lucrările vor fi reprogramate la o dată ulterioară.

 

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

Citiţi mai departe

Actualitate

Lugojean de 27 de ani, prins de două ori beat și fără permis la volan prin oraș

Publicat

în

Meniul zilei, Octavian

La data de 15 iunie, în jurul orei 01:50, polițiștii timișeni au oprit pentru control, în municipiul Lugoj, un autoturism condus de un bărbat, de 27 de ani. În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.88 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că, la data de 13 iunie a.c., în jurul orei 19:30, bărbatul ar mai fi fost depistat de către polițiștii Biroului Rutier Lugoj în timp ce conducea un autoturism, pe strada Herendeștiului, din municipiul Lugoj, fără a deține permis de conducere, refuzând testarea cu aparatul alcooltest, cât și recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

RETIM – Colectarea separată a deșeurilor, obligație legală

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”. În urma investigațiilor efectuate, cu privire la cele patru infracțiunii săvârșite, magistrații au dispus față de bărbat măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Citiţi mai departe
Publicitate
Publicitate

Cele mai citite