Clubul Moto Extrem Lugoj a avut doi sportivi participanți la prima etapă de Campionat Național din Ungaria, care a avut loc duminică, 25 martie, în localitatea Acs de după Budapesta. Reprezentanții Lugojului care au avut o prestație bună. Primul dintre ei, multiplul campion național Mihai Stoichescu, a reușit să se claseze al optulea, la clasa MX1, după ce la start s-au prezentat 40 de participanți, reprezentanți ai diferitelor țări europene. Cel de-al doilea sportiv de la Moto Extrem Lugoj care s-a prezentat la cursa din Ungaria a fost Liviu Jigmond Junior. Acesta s-a clasat al cincilea din 18 concurenți la clasa 50 cmc maxi. Micuțul sportiv lugojean a uimit pe toată lumea când în calificări a obținut al doilea timp, iar în timpul cursei a fost la un pas de podium, însă a avut o coliziune cu un sportiv întârziat, pierzând mai multe poziții.
“Ținând cont de condițiile de antrenament care nu au fost prielnice, să nu uităm că înainte cu o zi de a pleca în Ungaria aveam zăpadă de 15 cm, deci nu ne-am putut antrena cu motocicletele, care la rândul lor nu au fost nici ele foarte bine pregătite, comparativ cu cele ale concurenților care erau mult superioare alor noastre, a fost o cursă de antrenament pentru noi, o cursă grea, la care au luat startul neașteptat de mulți sportivi. La categoria lui Stoichescu au luat 40 startul, deci plină grila. La fiul meu, Liviu Jigmond Junior au fost 18 sportivi maghiari, și ei foarte bine pregătiți. La ei vremea era primăvaratică, prielnică antrenamentelor. Liviu a fost neantrenat, cu toate acestea a reușit la antrenamente al doilea timp, iar pe parcursul cursei a luptat pentru locul trei, în final terminând pe cinci”, a declarat Liviu Jigmond, antrenorul celor de la Moto Extrem Lugoj.
Sportivii de la Moto Extrem Lugoj vor participa peste două săptămâni la o cursă care are loc tot în Ungaria, aceste deplasări reprezentânt pentru piloți o modalitate bună de pregătire pentru Campionatul Național care va debuta în România în perioada 21-22 aprilie la Giurgiu.