Celebra cântăreață Paula Seling va susține un concert la Teatrul „Traian Grozavescu” din Lugoj. Evenimentul se va desfășura duminică, 9 octombrie 2022, de la ora 18:00 și face parte a Festivalul Internațional Lugoj Clasic, ediția a VII-a, proiect finanțat din bugetul local al municipiului Lugoj. Artista va susține un program inedit de pricesne, cântece bisericești.
„Mă bucur că am ocazia să vin să cânt la Lugoj în fața unui public atât de special. Cântând pricesne simt o dublă rugăciune, iar Dumnezeu îmi este aproape cu fiecare notă. Muzica promovează frumosul și în special cântările bisericești au puterea să vindece, să înalțe sufletul și inima la vibrațiile rugăciunii. Eu cânt din nevoia de a dărui exact starea pe care rugăciunea mi-o dă prin puterea ei”, a declarat Paula Seling.
Paula Seling este unul dintre cei mai apreciați artiști din România, având în discografie cinci albume de colinde și cântece de Crăciun (Albumul de Crăciun, De sărbători, A mai trecut un an, Povești de iarnă, Steaua Răsare) și două albume de pricesne și cântece bisericești (La umbra crucii Tale, Spre lumile Luminii).
Intrarea la concert este liberă.