Refacerea pasarelelor pietonale din cartierul Cotu-Mic și de la gara CFR, prevăzută în obiectivele de investiții ale Lugojului și pentru acest an, este în impas. De zeci de ani acestea nu au mai fost reabilitate.
“Pasarela de pe strada Timișorii a fost vopsită o dată și atât, iar la pasarela care traversează calea ferată, de la gară, nu s-a intervenit deloc. Situația pasarelei de la gară este mai bună, în sensul că am găsit un proiectant care să se ocupe de ea. Am încheiat un contract cu o firmă din Brașov care urmează ca în trei săptămâni să ne aducă proiectul, studiul de fezabilitate, caietul de sarcini și tot ceea ce trebuie pentru a scoate la licitație, repararea absolut necesară atât a căii de rulare, a scărilor, a stâlpilor, într-un cuvânt credem că suntem în linie dreaptă”, spune primarul Francisc Boldea
În schimb sunt slabe șanse să se reabiliteze pasarele din Cotu Mic sau Leucuța, cum este cunoscută de către jugojeni. Aceasta este în stare avansată de degradare, iar soluțiile lipsesc, întrucât niciun constructor nu s-a prezentat la licitație, deși aceasta a fost organizată în repetate rânduri.
“Acolo trebuie reparare și vopsire, însă nu s-a prezentat nicio firmă. Este o suprafață mare, se lucrează la înălțime, este destul de mare pericolul deasupra apei, trec liniile de înaltă tensiune și e destul de periculos de lucrat, este destul de adevărat și asta, dar sperăm să găsim un constructor care să vrea să lucreze”, afirm[ primarul Lugojului.
Pasarela din Cotu Mic necesită lucrări și la structura de rezistență, dar trebuie și vopsită, trebuie refăcută alea pietonală, dar și iluminatul nocturn.
Sursa TEN TV