Lugoj
Outlet ca Parndorf-ul din Austria, la o ora cu masina de Lugoj
Lugojenii ar putea avea la dispozitie un outlet ca Parndorf-ul din Austria, la mai putin de o ora de mers cu masina de orasul de pe Timis.
Conform Planului Urbanistic General propus la o sedinta de consiliu din Arad, de catre un om de afaceri din judetul vecin, zona se va extinde pe 931.786 mp, din care 786.767,00 mp pentru zone comerciale si de interes public. Ca punct de comparatie, centrul de cumparaturi din Austria, Parndorf, are doar 57.000 de metri patrati.
Zona de cumparaturi ar urma sa fie situata in partea de sud a Aradului, in extravilan, fiind accesibila de pe autostrada A1 Timisoara – Arad – Nadlac. Distanta dintre Lugoj si Arad poate fi parcursa in cel mult o ora cu masina.
Lugoj
Caz complicat pentru polițiștii din Lugoj: Mașină sub sechestru pe străzi, iarbă printre scaune, tânăr fugit de la centru
O simplă verificare a unei mașini în trafic s-a transformat într-un caz demn de serialele cu polițiști, la Lugoj. Vineri dimineața, chiar de Moș Nicolae, în jurul orei 00:00, polițiștii municipiului Lugoj au depistat în trafic un autoturism asupra căruia era impusă măsura sechestrului, condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani și în interiorul căruia se aflau doi pasageri.
În urma verificărilor, asupra unui pasager și în interiorul mașinii, polițiștii au găsit mai multe substanțe de culoare verde, susceptibile a fi substanțe psihoactive. Acestea au a fost ridicate și sigilate, fiind înaintate către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara pentru continuarea cercetărilor.
De asemenea, în urma testării cu aparatul drugtest a conducătorului auto, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Polițiștii spun că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Totodată, polițiștii au constatat că unul dintre pasageri în vârstă de 18 ani figura ca persoană dispărută din Căsuța de Tip Familial ,,Sfântul Mihail” Săcălaz ce aparține Centrului de Servicii Sociale Timișoara din cadrul D.G.A.S.P.C., tânărul fiind transportat înapoi la acest centru, nefiind victima unei infracțiuni.
In cauză, au fost întocmite documentele necesare privind sechestrul autoturismului, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt în vederea luării măsurilor legale.
Lugoj
Când se deschide patinoarul la Lugoj, funcțional pe toată perioada iernii
Lugojenii vor avea patinoar într-unul din parcurile orașului, unde vor putea să se distreze pe durata sezonului rece. Patinoarul, cu o suprafață de 300 de metri pătrați, va fi instalat în aproximativ trei zile, acesta ajungând la Lugoj joi.
Ulterior, procesul de formare a gheții va mai dura câteva zile, însă autoritățile locale asigură că totul va fi gata la timp pentru ca locuitorii să se bucure de distracție pe gheață. Primăria invită lugojenii să profite de noua atracție și să vină la patinoar alături de familie și prieteni pentru a simți atmosfera sărbătorilor de iarnă.
Potrivit administrației locale, patinoarul din Lugoj se va deschide pe 11 decembrie, oferindu-le tuturor iubitorilor de iarnă un loc special pentru distracție! Tariful pentru închirierea patinelor este de 15 lei pe oră, iar caruselul și trenulețul vor fi disponibile pentru doar 10 lei pe tură.
Patinoarul va fi deschis pe toată durata sezonului rece, devenind un punct de atracție pentru copii și adulți deopotrivă.
Lugoj
Magia Crăciunului la Lugoj: Concert caritabil la Teatrul Municipal „Traian Grozavescu”
Lugojul se pregătește să îmbrățișeze magia sărbătorilor de iarnă cu un eveniment special dedicat comunității. Duminică, 8 decembrie 2024, de la ora 19:00, Teatrul Municipal „Traian Grozavescu” va găzdui un concert caritabil, care promite să aducă în inimile noastre lumina și căldura Crăciunului.
„Vă invităm să trăim împreună magia Crăciunului într-o seară de neuitat, plină de colinde care vor umple inimile noastre de lumină și speranță. Haideți să ne bucurăm de tradiție, să ne regăsim sufletul în armonia muzicii și să aducem împreună lumina Crăciunului”, sunt cuvintele organizatorilor, care promit o atmosferă de neuitat, plină de spiritualitate și emoție.
Pe scenă vor urca grupuri și solisti renumiți, fiecare aducând în fața publicului darul muzicii tradiționale de Crăciun: Grupul Psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului și solista Anca Cosovanu. Alături de ei, Ansamblul „Lugojana” al Casei de Cultură „Traian Grozavescu” și Grupul vocal al parohiei „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” din Lugoj vor adăuga farmecul specific al colindelor lugojene, învăluind publicul într-o atmosferă de poveste.
Concertul are un caracter caritabil, iar organizatorii își doresc ca această seară să fie nu doar un moment de bucurie și comuniune, ci și un sprijin pentru cei aflați în nevoie. Intrarea este liberă, iar fiecare participant are oportunitatea de a contribui la o cauză nobilă.
Lugoj
Lugojenii sunt invitați să participe la o acțiune caritabilă
Tinerii din Parohia Romano-Catolică „Preasfânta Treime” din Lugoj continuă tradiția ajutorului oferit celor aflați în nevoie și organizează o acțiune caritabilă în perioada 1-15 decembrie 2024. Scopul acestei campanii este de a strânge alimente neperisabile, dar și articole de îmbrăcăminte și jucării pentru copilași, care vor fi distribuite persoanelor aflate în dificultate.
Locuitorii Lugojului sunt invitați să participe la această acțiune caritabilă prin donarea de alimente neperisabile, precum conserve, orez, paste, ulei, zahăr sau produse de panificație, dar și obiecte care ar putea aduce bucurie copiilor din familii defavorizate, cum ar fi jucării, cărți sau haine. Donatiile vor fi colectate la sediul parohial, situat pe Strada Bucegi nr. 4, în perioada menționată.
„Fiecare donație, indiferent de mărimea ei, are o importanță enormă pentru cei care trec printr-o perioadă mai greu de suportat. Este o modalitate de a aduce speranță în sufletele celor nevoiași și de a încuraja solidaritatea în comunitate”, au declarat tinerii organizatori ai campaniei.
-
Administrație6 zile în urmă
Noul primar al Lugojului are trei apartamente și o casă. Ce alte avuții a notat în declarația de avere
-
Administrație6 zile în urmă
Dobra l-a pus pe Buciu să rezolve procesul din proiectul noului spital. „Este o problemă delicată”
-
Lugoj5 zile în urmă
Când se deschide patinoarul la Lugoj, funcțional pe toată perioada iernii
-
Lugoj5 zile în urmă
Caz complicat pentru polițiștii din Lugoj: Mașină sub sechestru pe străzi, iarbă printre scaune, tânăr fugit de la centru
1 Comments