Iulius Mall

Parchetul din Lugoj, rezultate bune cu procurori puțini. S-a înregistrat și cea mai mare pedeapsă dată unui infractor

Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj a reușit un bilanț pozitiv, pentru 2022, deși pe tot parcursul anului a funcționat cu mai puțini angajați decât avea normat.

„În anul 2022, deși schema a fost incompletă, respectiv de 83 % și 66 %, am lucrat cu patru procurori pe execuție și unul pe conducere jumătate de an, respectiv trei procurori pe execuție și unul pe conducere în cealaltă jumătate de an. S-au soluționat 4.879 de lucrări, dintre care 1.675 de dosare penale. Au fost trimiși în judecată 203 inculpați, 172 prin rechizitorii, unul prin acord de recunoaștere a vinovăției. Au fost soluționate 120 de dosare cu soluții de renunțare la urmărire penală. 1.382 soluții au fost de clasare. Au fost trimiși în judecată, în stare de arest, 14 inculpați, față de 7, în 2021, dintre care 8 inculpați au fost minori. Pe judiciar, procurorii au intrate în peste 1.500 de cauze penale și civile. Au fost verificate în vederea exercitării căilor de atac 1.190 de cauze hotărâri judecătorești, respectiv 1.094 de hotărâri penale și 96 civile”, spune Doru Ursulescu, procurorul-șef al Parchetului Lugoj.

Publicitate

Infracțiunile rutiere au fost cele mai multe

Au fost exercitate 13 căi de atac. Procentajul admisibilității căilor de atac a fost de 70 %. Au fost soluționate nouă cereri de asistențe judiciare internaționale sesizate de către autoritățile străine. Nu au fost soluții de clasare sau renunțat la urmărire penală față de arestați, față de inculpați arestați, nu au fost cereri adresate instanței de luarea măsurilor preventive sau de luarea măsurilor de supraveghere care fie respinse de către instanță și n-au fost emise soluții de clasare față de clasare cu prescripție față de autori cunoscuți. De asemenea, niciunul dintre infractorii acuzați de procurorii lugojeni nu a fost achitat și niciun dosar nu a fost restituit.

Cele mai multe infracțiuni înregistrare au fost cele rutiere, dar anul trecut a fost obținută și cea mai mare condamnare împotriva unui infractor, mai exact unui violator.

„În anul 2022, a fost pronunțată o condamnare, cea mai mare cred din istoria unității noastre, respectiv de 17 ani și 4 luni împotriva un inculpat care a fost trimis în judecată de către procurori unității lugojene, care a săvârșit 8 infracțiuni de viol, 2 infracțiuni de agresiune sexuală și 2 infracțiuni de corupție sexuală”, mai spune Ursulescu.

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate