O mașină a companiei de energie Enel a intrat intr-o turmă de oi, luni dimineața, pe un drum din apropiere de Lugoj. Turma de oi traversa drumul când a fost surprinsă de către autoturismul de mici dimensiuni. Mai multe mioare au decedat în urma impactului.
S-a întâmplat la orele dimineții de luni, pe drumul ce leagă Traian Vuia de Dumbrava. Potrivit celor de la DRDP, s-a intervenit pe porțiunea de drum pentru degajarea carosabilului și înlăturarea resturilor rezultate în urma accidentului.
„Drumarii au intervenit pe DN 68A între Traian Vuia și Dumbrava, jud. Timiș, pentru a curăța carosabilul în urma unui accident. Un autoturism a lovit o turmă de oi. Traficul se desfășoară normal la această oră”, au anunțat cei de la DRDP Timișoara.