Iulius Mall

Parcări în locul a două stații de carburant din Lugoj

Două stații de carburant din Lugoj vor dispărea. Este anunțul făcut de către primărie, după ce acordurile cu administrația locală ale celor două stații va expira în curând. Înțelegerile, făcute pe 25 de ani, între administrație și OMV și respectiv MOL urmează să expire în câteva luni. Pe locul celor două stații vor apărea, spun administratorii orașului, parcări.

Publicitate

Prima care a primit notificare a fost stația MOL de pe strada Caransebeșului. În locul stației de carburanți, primăria planifică să construiască o parcare pentru stadionul municipal. La fel s-a întâmplat și cu OMV, una dintre cele mai vechi stații de carburanți din Lugoj, situată pe strada Timișorii. Și aici, contractul cu primăria expiră, iar stația ar urma să fie demolată.

În locul stației de pe strada Timișorii, primăria vrea să facă tot parcări. Pentru stațiile de carburanți, primăria a primit timp de 25 de ani o mică parte din profit, în schimbul terenului pe care s-au aflat benzinăriile. Cum contractele expiră, noua administrație le-a cerut reprezentanților acestora să se mute din locurile unde își desfășoară actualmente activitatea.

Nu se știe deocamdată dacă benzinăriile vor reapărea în alte locații sau vor dispărea cu totul din municipiul de pe Timiș.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate