Administrație
Încep lucrările pentru construcția noului depou pentru autobuzele electrice
Modernizarea flotei de transport public din Lugoj este în plină desfășurare, cu mai multe proiecte în curs. Primăria Lugoj dorește achiziționarea a 12 autobuze electrice, însoțite de stații de încărcare, care vor fi integrate în autobaza locală. De asemenea, se estimează că vor fi necesare ulterior investiții pentru achiziționarea a aproximativ 20 de autobuze, cu lungimi cuprinse între 9 și 12 metri, 10 microbuze și 10 utilaje diverse, precum tractoare și camioane.
Până acum, Primăria Lugoj, în parteneriat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației au în derulare achiziția a 9 autobuze electrice de circa 10m, 3 stații de încărcare rapida și 9 stații de încărcare lentă, proiect finanțat prin fonduri europene nerambursabile. De asemenea, sunt depuse cereri de finanțare în vederea achiziției a alte 3 autobuze electrice si construirea de stații electrice.
Depou pe strada Timișoarei, lângă fostul liceu agricol
Toate aceste mijloace de transport vor trebui să fie garate într-un spațiu destinat special unei astfel de activități. În momentul de față, Primăria Lugoj pregătește construcția unui nou depou. Investiția va fi realizată pe 5 loturi de teren situate în intravilanul municipiului Lugoj, în afara zonei de protecție a valorilor istorice si arhitectural-urbanistice.
Terenul face parte din intravilanul orașului Lugoj, având o suprafața totala ce reiese din măsurători de 21.244,00mp. Terenul este neîmprejmuit si fără de construcții, propus pentru obiectivul de investiție.
„Depoul care va găzdui autobuzele electrice și stațiile de încărcare va fi construit în două etape. Se va împrejmui terenul pe care îl avem, după care se va turna o platformă de beton și se vor monta stațiile. Până la sfârșitul acestui an vom finaliza acest lucrări și vom trage curentul necesar pentru instalarea stațiilor de încărcare.”, spune Bogdan Blidariu, primarul interimar al Lugojului.
În prezent, serviciile de transport public în municipiul Lugoj sunt asigurate de către S.C. „Meridian 22” S.A., o societate comercială deținută privat. Totuși, societatea „Meridian 22” se află în procedura de insolvență. Pentru a rezolva această problemă, a fost înființată o nouă societate, TRANSPORT LOCAL LUGOJ S.R.L., care va prelua parțial angajații Meridian 22 și va desfășura activități de transport urban, suburban și metropolitan de călători.
Din cauza situației actuale, în care mulți operatori economici din Lugoj apelează la transportatori privați pentru angajații lor, serviciile oferite de S.C. „Meridian 22” S.A. sunt utilizate de un număr redus de pasageri, ceea ce a dus la scăderea frecvenței de circulație. Flota actuală a societății „Meridian 22” constă în 5 vehicule de transport în comun, inclusiv 4 autobuze cu capacități între 54 și 159 de locuri, cu un consum de carburant de peste 35 de litri la 100 de kilometri. De asemenea, există și un microbuz cu un consum mai mic, dar și o capacitate de transport mai mică.
Autobaza destinată întreținerii și reparației vehiculelor de transport în comun se află pe Splaiul Plopilor, nr. 22, în Lugoj. Aceasta este dotată cu echipamentele necesare pentru a asigura mentenanța și reparațiile necesare. Printre facilitățile oferite se numără o hală de reparații pentru autobuze, o platformă betonată pentru 10 autovehicule și rampe de spălare.
Administrație
Ce sumă va cheltui Lugojul pentru premierea elevilor olimpici și a sportivilor de performanță
Municipiul Lugoj va premia în bani tinerii care au făcut performanță, la olimpiade școlare și respectiv la competiții sportive, în 2024. Pe 16 decembrie, începând cu ora 11:00, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” va avea loc „Gala Elevului de Succes”, unde vor fi premiați elevii care au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele școlare din anul școlar 2023-2024.
La orele 17:00, la Sala de sport „Ioan Kunst Ghermănescu”, vor fi recompensați sportivii și antrenorii care au obținut performanțe remarcabile în competițiile naționale și internaționale din 2024.
„Vă invităm cu drag să veniți să-i susțineți și să-i felicitați pe acești tineri talentați care, prin munca lor, dau un exemplu pentru întreaga comunitate. Haideți să fim alături de ei, să le arătăm aprecierea noastră și să ne bucurăm împreună de realizările lor!” scriu cei de la Primăria Lugoj într-un comunicat de presă.
Pentru cele două evenimente, primăria a alocat un buget de 332.789 de lei, dintre care 139.500 pentru elevi și respectiv 193.289 pentru sportivi. Pentru elevii olimpici premiile sunt cuprinse între 400 și 3.000 lei, iar pentru sportivi și antrenori între 100 și 11.022 lei.
Administrație
O comună de lângă Lugoj încasează aproape 700.000 de lei de la CJT, pentru un centru de fizioterapie
Consilierii județeni au aprobat luni, într-o ședință extraordinară desfășurată online, alocarea unei sume de aproximativ 668.000 de lei către comuna Dumbrava. Fondurile provin din cotele defalcate ale impozitului pe venit.
Hotărârea privind distribuirea sumelor din fondul aflat la dispoziția Consiliului Județean pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Timiș, provenite din încasările suplimentare ale anului 2024, a fost adoptată în cadrul plenului extraordinar.
La începutul lunii decembrie, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a comunicat Consiliului Județean Timiș suma suplimentară de 667.450 de lei, aferentă anului 2024.
Aceste fonduri, rezultate din cotele defalcate ale impozitului pe venit, sunt destinate distribuirii către unitățile administrativ-teritoriale. Conform legislației, primăriile pot utiliza acești bani pentru proiecte de dezvoltare locală, lucrări de infrastructură care necesită cofinanțare locală sau, în caz de necesitate, pentru cheltuieli de funcționare.
„Miercuri (n.r. – 4 decembrie) am primit de la Finanțe decizie cu suma de 667.450 lei încasată suplimentar la nivel național. Menționez că toate consiliile județene au primit această sumă de repartizat. Prin HG 1389 din noiembrie au fost alocate sume către UAT-uri, din fondul de rezervă al guvernului.
Majoritatea primăriilor au primit între 900.000 și 1.300.000 de lei. Primăria Dumbrava a primit doar 400.000, nu știu de ce. Primăria Dumbrava are în derulare un proiect pe fonduri europene, un centru de fizioterapie și trebuie să acopere mai mult de 700.000 de lei cofinanțare din fonduri proprii. Neavând această posibilitate, riscă să piardă această finanțare.
Ținând cont că suma este foarte mică (n.r. – cea încasată suplimentar din cotele defalcate din impozitul pe venit), dacă am repartiza în mod egal celor 99 de primării, propunem ca această sumă să fie repartizată integral Primăriei Dumbrava”, a declarat Marcel Marcu, director al Direcției de Buget-Finanțe din cadrul CJT, în ședința de consiliu.
Noua administrație județeană a fost cea care a propus ca toată suma să ajungă la comuna Dumbrava, situată nu departe de Lugoj.
Administrație
Primarul Lugojului, apel disperat către cetățeni pentru a stopa mizeria din oraș
Călin Dobra, primarul Lugojului, își ia în serios rolul, declarat la început de mandat, de apărător al curățeniei orașului. Acesta face un apel la toți cei care descoperă gropi de gunoi clandestine, să le raporteze la primărie. Totodată, edilul spune că se așteaptă de la lugojeni să își respecte orașul și să nu mai arunce gunoaie pe domeniul public.
„Dragi lugojeni, hai să ne respectăm orașul și pe noi înșine! În fiecare zi, muncim pentru a curăța Lugojul de gunoaie. Adunăm mii și mii de saci de deșeuri. Dar, peste noapte, parcă totul se repetă. Și nu vorbim doar de ambalaje sau resturi obișnuite – găsim chiuvete, toalete, căzi, covoare. Este inadmisibil să transformăm Lugojul într-o mare groapă de gunoi clandestină.
Problema nu este că nu se adună gunoaiele. Se adună, în fiecare zi. Problema este că, din păcate, unii dintre noi continuă să arunce, fără să se gândească la consecințe. Zilele acestea, am strâns zeci de saci de pe str. T. Vladimirescu, colț cu str. Panselelor, de pe lângă Pasajul Buziașului, str. Smârdan și multe alte zone. Aceste lucruri nu ar trebui să se întâmple. Lugojul este casa noastră, iar casa trebuie îngrijită!
Vine un an nou. Haideți să intrăm în el mai curați, mai responsabili, mai educați. Dacă fiecare dintre noi am respecta câteva reguli simple și am avea un pic mai multă grijă, orașul nostru ar arăta altfel. Nu e vorba doar de autorități. Este vorba despre fiecare dintre noi. Lugojul este al nostru – să-l respectăm!” a scris Dobra pe Facebook.
Într-un interviu, Dobra a declarat că, dacă nu câștigă lupta cu gunoaiele din oraș, nu le va mai cere a doua oară votul lugojenilor.
Administrație
Dobra l-a pus pe Buciu să rezolve procesul din proiectul noului spital. „Este o problemă delicată”
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a făcut declarații cu privire la situația complicată a construirii noului spital din oraș, subliniind că procesul juridic în care este implicat proiectul ridică probleme majore. În ședința Consiliului Local, primarul Lugojului a propus aleșilor, iar aceștia au aprobat, ca fostul manager de proiect Claudiu Buciu să reprezinte municipalitate în proces.
„Este un proces foarte delicat, pentru că ne-am trezit cu el fără să avem cunoștință de cauză și l-am desemnat pe fostul manager de proiect ca să reprezinte Consiliul Local, având și pregătirea juridică necesară. Mai ales că fostul manager, împreună cu primarul interimar au semnat și au înaintat o acțiune în instanță împotriva câștigătorului licitație privind construirea spitalului. O acțiune în instanță care nu are în spate susținerea direcției juridice din Primărie,” a declarat primarul Dobra.
Primarul Lugojului spune că procesul poate bloca proiectul.
„Este o problemă delicată și am considerat că, fiind manager de proiect și având cunoștințele necesare, fostul manager poate reprezenta Consiliul Local. Totuși, această acțiune blochează bunul mers al proiectul, iar colegii mei analizează acum decizia CNSC-ului (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor) legată de contestații. Procesul suplimentar are primul termen luna viitoare și va crea dificultăți în implementarea proiectului,” a explicat edilul.
Termenul de implementare a proiectului, în cazul în care se va reuși semnarea contractului de execuție, este deja foarte strâns. În acest context, s-a decis amânarea unor etape pentru a încerca să se deblocheze situația. Primarul Dobra a avertizat că aceste obstacole ar putea duce la întârzieri considerabile în construirea noului spital, un proiect esențial pentru comunitatea din Lugoj.
-
Administrație6 zile în urmă
Noul primar al Lugojului are trei apartamente și o casă. Ce alte avuții a notat în declarația de avere
-
Administrație6 zile în urmă
Dobra l-a pus pe Buciu să rezolve procesul din proiectul noului spital. „Este o problemă delicată”
-
Lugoj5 zile în urmă
Când se deschide patinoarul la Lugoj, funcțional pe toată perioada iernii
-
Lugoj5 zile în urmă
Caz complicat pentru polițiștii din Lugoj: Mașină sub sechestru pe străzi, iarbă printre scaune, tânăr fugit de la centru