Iulius Mall

Muzeu din Lugoj vă așteaptă cu o manifestare deosebită de Ziua Universală a Iei

Muzeul de Istorie, Etnografie şi Artă Plastică din Lugoj în colaborare cu Asociația de Intervenție și Regenerare Comunitară organizează, vineri 21 iunie, începând cu ora 17.00, ateliere creative dedicate copiilor, activitățile desfășurându-se în curtea muzeului.

Workshop-urile, coordonate de doamna prof. Ileana Teslevici, sunt concepute  special pentru copii și vor include tehnici de imprimare cu plante pe textile și cromatografie, având ca modele motivele ornamentale florale de pe spăcelele(iile) tradiționale din Banat. Copiii vor avea ocazia să exploreze aceste metode artistice, dar și să interacționeze cu o mașină de brodat modernă, realizând broderii personalizate. Atelierele fac parte din proiectul ArtDen finanţat prin Fondul Științescu Timișoara. Programul Ştiinţescu Timişoara este implementat de Fundația Comunitară Timișoara, finanţat la nivel local de Hamilton Central Europe şi de Fundația Bosch România, la nivel naţional de Romanian-American Foundation şi este susţinut de Federația Fundațiile Comunitare din România – FFCR.

Publicitate

Manifestarea este dedicată suscitării interesului copiilor vis-a-vis de tehnicile meșteșugurilor tradiționale, intenția noastră fiind de a promova spiritualitatea tradițională bănățeană, prin portul iei, al spăcelului, așa cum era el numit în limbaj dialectal bănățean.

Vizitatorii sunt invitați să admire, în expoziția permanentă de etnografie a muzeului lugojean, impresionanta colecție de ii din patrimonial nostru  – piese valoroase prin unicitate, decor, vechime și stare de conservare foarte bună.

În foaierul Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj, vom organiza, de asemenea, de la ora 18.00,  vernisajul expoziției de pictură “BAZAR” al artistei plastice Dorina Zah, expoziție inspirată de misterul exotic marocan. Lucrările pot fi admirate, în perioada 21.06 – 31.10.2024.

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate