Cele cinci căsuțe din Parcul Copiilor din oraș, aflat în spatele Primăriei Lugoj, vor fi demolate. Folosite ani la rândul în scopuri comerciale sau de alimentație publică, cele cinci căsuțe, cândva “emblema” orașului pentru cei mici, vor fi demolate.
Primăria a decis demolarea căsuțelor și nu reabilitarea acestora, deși lugojenii spun că acestea fac într-un fel parte din istoria recentă a orașului. Administrația publică motivează decizia, spuând că majoritatea căsuțelor au fost lăsate de izbeliște de către fosta conducere, și sunt mult prea degradate pentru a mai fi reparate.
“Am decis să le demolăm pentru că sunt degradate. Vom reabilita complet parcul pe fonduri europene”, a declarat pentru Lugojeanul.ro primarul Claudiu Buciu.
Potrivit actului normativ prin care se pregătește demolarea căsuțelor, vor mai fi puse la pământ și “tribuna cu atelier” și bufetul-magazin din incinta Stadionului Municipal Lugoj.