Iulius Mall

Medicii spitalului din Lugoj fac chetă să acopere tăierile de sporuri pentru personalul auxiliar

Conducerea Spitalului Municipal din Lugoj a găsit o soluţie inedită să acopere scăderile de salarii pentru personalul auxiliar, care au apărut după ce s-a aprobat noul regulament al sporurilor la nivel naţional.

Erwin Floroni, directorul spitalului le-a propus colegilor săi, care au primit majorări de salarii să doneze fiecare cât poate şi să compenseze pierderile suferite de infirmiere şi femeile de serviciu.

Publicitate

“E adevărat, eu am propus şi am propus pentru că dau din banii mei, dăm din banii noştri. Am avut şedinţă cu medicii şi toţi au fost de acord. Au zis că suntem o familie şi dacă nu ne ajutăm la greu, atunci când ne ajutăm. Acesta a fost răspunsul medicilor şi probabil că şi personalul mediu va răspunde la fel. Nu o să fie o soluţie de lungă durată. Eu sunt sigur că în două-trei luni o să fie găsită o soluţie. Dar dacă în timpul asta putem să-i ajutăm, de ce să nu o facem.

Eu am mai propus altceva. Având în vedere că sindicatele luau un procent din vechiul salar, iar acum iau din noul salar, de ce nu rup ei suma necesară să compenseze. Dar cum să rupă sindicatele de la gura lor şi să dea la amărârele de infirmiere. Noi suntem 46 de medici, dacă punem fiecare 100 de lei, deja am compensat suma. Iar o sută de lei, la ce salarii avem acum, ar fi ruşinos să spui că nu poţi să pui pentru infirmierele care lucrează pentru noi”, a declarat Erwin Floroni, directorul spitalului din Lugoj.

Suma totală care ar trebui acoperită este de 4.400 de lei. Şeful instituţiei medicale lugojene este încrezător că situaţia nu va dura mai mult de două-trei luni de zile.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate