Medicul timișorean, Octavian Mazilu, arestat și trimis în judecată pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant primind 300 de lei de la un pacient, nu mai vine la Lugoj. Acesta era deja trecut în programul gărzilor din unitatea medicală, pentru luna iulie, însă, e posibil ca reacția populației la știrea că acesta va opera la Lugoj să-i fi făcut pe cei din conducerea spitalului să se răzgândească.
Surse din cadrul spitalului din Lugoj au confirmat pentru Lugojeanul.ro că a apărut un nou program al gărzilor și Mazilu nu mai este programat.
În urmă cu un an de zile, medicul a fost ridicat chiar din cabinetul său de șef al Secției de Chirurgie Generală Oncologică din Timișoara, după ce a fost prins în flagrant că a primit 300 de lei mită. Cercetările au fost declanșate în urma unor plângeri de la pacienți, astfel ca Octavian Mazilu a fost monitorizat timp de doua luni, perioada în care ar fi primit de la pacienți, la spital sau la cabinetul sau privat, sume cuprinse între 100 și 2.000 de lei.
”În data de 31.05.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Octavian Mazilu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (25 acte materiale). În perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, în calitate de medic primar chirurg la o unitate spitalicească din Timişoara, inculpatul Octavian Mazilu ar fi primit, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de la mai mulţi pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani (lei sau euro) cuprinse între 100 şi 2.000 lei, pentru efectuarea unor acte medicale care trebuiau realizate cu titlu gratuit. În data de 31.05.2022, în jurul orei 11.50, inculpatul a fost depistat în flagrant după ce, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi primit cu titlu de mită suma de 300 lei de la o pacientă internată în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale”, se arată în comunicatul emis la vremea respectivă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
300 ,800 etc este spaga?Aia care iau 1000000 este ce?In citeva ore poti aresta o promotie intreaga de medici ca au luat bani de la pacienti.Mai intii uitate la salariile lor si ce fac pe banii astia.Nu e tot una sa cinti la nunti de patru ori pe luna ,sau sa iei un milion de euro spaga sa semnezi o hirtie sau sa curga transpiratia noaptea la doua in sala de operatie sa salvezi o viata pe ce bani?