Medicul timișorean Octavian Mazilu, prins în flagrant că a luat mită, va lucra la Spitalul Municipal „Teodor Andrei” din Lugoj.
În urmă cu un an de zile, medicul a fost ridicat chiar din cabinetul său de șef al Secției de Chirurgie Generală Oncologică din Timișoara, după ce a fost prins în flagrant că a primit 300 de lei mită. Cercetările au fost declanșate în urma unor plângeri de la pacienți, astfel ca Octavian Mazilu a fost monitorizat timp de doua luni, perioada în care ar fi primit de la pacienți, la spital sau la cabinetul sau privat, sume cuprinse intre 100 și 2.000 de lei.
”În data de 31.05.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Octavian Mazilu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (25 acte materiale). În perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, în calitate de medic primar chirurg la o unitate spitalicească din Timişoara, inculpatul Octavian Mazilu ar fi primit, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de la mai mulţi pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani (lei sau euro) cuprinse între 100 şi 2.000 lei, pentru efectuarea unor acte medicale care trebuiau realizate cu titlu gratuit. În data de 31.05.2022, în jurul orei 11.50, inculpatul a fost depistat în flagrant după ce, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi primit cu titlu de mită suma de 300 lei de la o pacientă internată în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale”, se arată în comunicatul emis la vremea respectivă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
La momentul respectiv, procurorii au decis reținerea doctorului acuzat de luare de mita, iar acesta a stat mai multe zile în arest. În prezent este judecat în libertate pentru aceste fapte.
Conducerea spitalului din Lugoj: „Are dreptul să profeseze”
Conducerea spitalului din Lugoj spune că medicul are dreptul la prezumția de nevinovăție și, atâta timp cât nu i-a fost interzisă practicarea meseriei, e liber să profeseze unde dorește.
„Nu este angajat la spitalul din Lugoj. Omul a venit cu o cerere dacă poate face gărzi la spitalul din Lugoj. Am redirecționat solicitarea către șeful secției de chirurgie, dumnealui se ocupă de lista de gardă și el știe dacă are sau nu are nevoie de mai mulți medici chirurgi. Luna asta nu a fost prins în gărzi, de luna viitoare nu știu încă, pentru că abia în 25 se centralizează”, a declarat directorul spitalului, Ionuț Cocoș.
Conform surselor noastre, Octavian Mazilu a fost deja programat pentru gărzi.