O mamă cu doi copii mici, dar și alți câțiva lugojeni au trăit clipe de groază joi înainte de prânz, într-un parc din oraș. Femeia a ieșit să-și plimbe cei doi copii mici la umbra copacilor din Parcul “George Enescu”. Întâmplarea a făcut ca, exact înainte ca o creangă să se desprindă dintr-un copac și să cadă peste banca unde se afla alături de cei mici, aceasta s-a ridicat și s-a îndepărtat de locul unde a căzut ramura.
“Azi pe la ora 11 eram în Parcul ‘George Enescu’, plin de copii și oameni care stăteau pe bănci, eu eram cu băiatul de 5 ani și cu fetița de un an. Nu au trecut două minute de când m-am ridicat cu ei de pe bancă și am și auzit o trosnitură. Nici nu știam de unde se aude, iar când m-am uitat în sus am văzut crengile căzând lângă bancă.
Bărbatul care stătea și el cu mine pe bancă a sărit repede, la fel încă unul care era cu 2 copii și cu câinele pe altă bancă de vizavi de noi. A fost groaznic, nici nu am realizat pe moment ce se întâmplă Noroc că m-am ridicat să plec la plimbare cu căruciorul, putea să cadă peste noi și să ne strivească. Dacă mai erau copiii acolo le spărgea capul”, a declarat pentru Lugojeanul.ro mama celor doi copilași.
Primăria Lugoj este cea care ar trebui să se ocupe cu toaletarea copacilor din parcuri.
Nu e prima oară când cad crengi în parcul acela.Până nu moare cineva,nu se va face nimic!Rușine!