Consiliul Local Lugoj ar putea să fie obligat să plătească peste 9,4 milioane de lei, către Administrația Fondului de Mediu. Este vorba despre o parte din fondurile folosite pentru reabilitarea stației de epurare, proiect care a eșuat și nu a fost dus la final cu rezultate așteptate. Anunțul a fost făcut de primarul Claudiu Buciu, invitat la o emisiune, la postul Tele Europa Nova din Timișoara.
„Dincolo de faptul că avem aceste penalități (n.r. către Apele Române) se pare că și această finanțarea ne va fi solicitată înapoi, pentru că nu a produs efecte scontate și Administrația Fondului de Mediu se vede obligată să ne ceară sumele înapoi”, a spus Claudiu Buciu.
Primarul Lugojului a confirmat că angajații Primăriei au început să fie chemați la audieri de către Poliție, în dosarul deschis pe această temă. Buciu s-a declarat, însă, nemulțumit de încetineala cu care decurge această anchetă.
„Din păcate, Poliția Municipiului Lugoj, care a fost sesizată acum trei ani de DNA Timișoara, cât a fost la conducere fosta putere politică, nu a făcut nimic. După ce s-a schimbat conducerea Primăriei și-au adus aminte că au un dosar și astăzi au fost și ei, după trei ani, să vadă unde este stația de epurare. Poliția din Lugoj, ca și în alte localități a fost numită politic și atunci nu a îndrăznit să-și deranjeze stăpânii. Cum s-a schimbat primarul au început să ne ceară acte și să audieze persoane. Am înțeles că au fost angajați din Primărie, chemați la audieri și alte persoane. Nu vreau să intru în treaba lor. Eu am fost un avertizor ani la rând, mulți au zis că o fac în scop electoral, dar dacă se luau măsurile de atunci, poate nu ajungeam în situația asta”, a mai spus Buciu.