Cultură
Lugojul redevine capitala culturală a Banatului. 16 evenimente la Festivalul „Lugoj Clasic”
Lugojul redevine capitala culturală a Banatului, pentru circa trei săptămâni. Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internațional “Lugoj Clasic”, va avea loc în perioada 25 mai-13 iunie 2018. Organizatorii promit şi pentru acest an un program bogat în acţiuni culturale de calitate.
La ediţia din acest an sunt 16 evenimente, programate să se desfăşoare în diverse locuri precum: Casa Brediceanu, Teatrul Municipal ”Traian Grozăvescu”, Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică, Școala de Muzică ”Filaret Barbu” și în lăcașuri de cult din municipiu.
Ca și în anii precedenți , organizatorii își propun să promoveze talentele și valorile locale, oferindu-le posibilitatea de a se exprima în fața publicului, dar aduc și artiști consacrați atât pe scenele din tară, cât și de peste hotare.
Festivalul este realizat de Asociația Culturală Kratima cu sprijinul finaciar al Primăriei Municipiului Lugoj, al Casei de Cultură Lugoj și al Consiliului Județean Timiș. Directorul artistic al festivalului este, la fel ca şi la ediţiile precedente, Aura Twarowska.
„Întotdeauna mă întorc cu dragoste spre Lugojul natal, aici unde Podul de Fier unește peste spațiu și timp locuitorii orațului, unde muzica lui Tiberiu Brediceanu și a lui Ion Vidu păstreză vie identitatea muzicală a Banatului, unde părinții și prietenii mă așteaptă cu brațele deschise. Vă invit să vă alăturați mie și, împreună, prin muzică, pictură, fotografie, carte, teatru, modă și dans, să sărbatorim 100 de ani de istorie – un secol de arta, la cea de a III-a ediție a Festivalul Internațional LUGOJ CLASIC.”, a declarat Aura Twarowska.
Iată programul complet al festivalului:
Vineri, 25 mai, ora 18, Casa Bredicenilor
Deschidere oficială
LUGOJUL DIN NOI – IPOSTAZE CITADINE, vernisajul expoziției de fotografie
Aurel Jurubiță
Recital GEORGE PROCA – bariton, solist al Operei Naționale Române Timișoara( Marele Premiu al Concursului Internațional de Canto “Sabin V. Drăgoi”, Timișoara 2017)
La pian Angela Balici, Opera Națională Română Timișoara
Sâmbătă, 26 mai, ora 19, Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu”
BEGA BLUES BAND live
Vernisajul expoziției “Contribuția lugojenilor la înfăptuirea Marii Uniri”, proiect al Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă Plastică, Lugoj
Marti, 29 mai, ora 18, Casa Bredicenilor
Lansare de carte ION VIDU – Doinitorul Marii Uniri de prof.dr. Constantin – Tufan Stan
Participă Corul ION VIDU, dirijor Lucian Onița
Moderator: Henrieta Szabo
Joi, 31 mai 2018, ora 12, Școala Gimnazială de Muzică ”Filaret Barbu”
Muzicienii de mâine. Recital susținut de elevii școlii.
Participă Corul “Armonii”, dirijat de prof. Claudia Crețiu
Invitate Anna-Maria Cristina Popan(vioara),
Lect. Univ.dr Silviana Cirdu (pian)
Joi, 31 mai 2018, ora 20.30, English Pub Art Club
Concert CEDRIC HANRIOT and FRENCH STORIES TRIO, Franța
Moderator: Dan Haica
Duminică, 3 mai 2018, ora 11, Biserica Reformată
Recital de muzică sacră, susținut de soprana VERONICA ANUȘCA, București, (Marele Premiu al Concursului Internațional de Canto Sabin V. Drăgoi, Timișoara, 2011)
La orga Lect. Univ. Dr. Silviana Cîrdu
Luni, 4 iunie 2018, ora 12, Laboratoarele FAVISAN
Oamenii cetății- întâlnire cu Dr. Virginia Faur
Luni, 4 iunie 2018, ora 18, Casa Brediceanu
În Lugoj, lugojean…
Expoziției de pictură Expun: Silvia Bloch
Recital voce – chitară Vasile Gondoci
Participă Trupa de dans “Sorina Seracin”
Acordarea Diplomei de Onoare doamnei Mia Dobrin, descendenta primului prefect român al județului
Moderator: Marius Gangan
Miercuri, 6 iunie 2018, ora 19, Sinagoga Neologă
Recital de harpa IULIA MOLDOVAN, Colegiul Național de Artă ION VIDU Timișoara
Joi, 7 iunie 2018, ora 19, Casa Brediceanu
Recital de arii și duete – DIANA ZAHARIA si MARIUS ZAHARIA, de la Opera Națională Română Timișoara (Premiul Lugoj Clasic la Concursul Internațional Sabin V. Drăgoi, Timișoara, 2017)
La pian Angela Balici, Opera Națională Română Timișoara
Lansarea colecției ”CoSânziene” a designerei Luciana Matei
Vineri, 8 iunie 2018, ora 18, Podul de fier
100 de ani peste LUGOJ
Expoziție de fotografii istorice realizată de Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj
Sâmbătă, 9 iunie 2018, ora 11, Casa Brediceanu
In Memoriam MIRELA ZAFIRI
Participă prof.univ.Georgeta Stoleriu, Universitatea Națională de Muzică București
Moderator: Henrieta Szabo
Video concept: Adriana Weimer
Invitat: Cristian Ghinea
Duminică, 10 iunie 2018, ora 10, Biserica Creștină Baptistă ”Harul”
Concert PRO GOSPEL TIMIȘOARA
Luni, 11 iunie 2018, ora 11, Teatrul Municipal Traian Grozăvescu
Făt Frumos din lacrimă – Teatrul pentru Copii și Tineret MERLIN Timișoara
Regia: Alexandru Mihaescu
Marți, 12 iunie 2018, ora 19, Teatrul Municipal Traian Grozăvescu
BALUL, dupa W. Shakespeare
Regia: Sorin Misirianțu
Miercuri, 13 iunie 2018, ora 18, Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică
Inchiderea editiei a III-a
Classic meets Jazz meets Folk
ANDREEA CHIRA (nai) & ADRIAN GASPAR (pian) Viena
Cultură
S-a aprobat noua organigramă a Casei de Cultură Lugoj. Ce posturi au fost desființate
Consiliul Local Municipal a aprobat modificarea organigramei Casei de Cultură din Lugoj. Conform referatului întocmit de inițiatorul proiectului, primarul Claudiu Buciu, s-au redus opt posturi vacante.
„Modificarea ce se impune a fi făcută presupune reducerea a 8 posturi vacante din cadrul instituției publice de cultură, justificată prin faptul că:
– o parte din personalul care a ocupat aceste posturi (1 muncitor calificat-electrician, 1 muncitor calificat-instalator și 1 muncitor necalificat) a fost transferat în interesul serviciului la Serviciul de administrare și întreținere a domeniului public, din cadrul aparatului de specialitate al primarului, preluând și atribuțiile care le aveau;
– 2 posturi de corepetitor(S), grad debutant, nu au fost ocupate deloc;
– 1 post administrator – atribuții ce vor fi delegate prin fișa postului altui salariat;
-1 post muncitor calificat – lăcătuș mecanic și 1 post îngrijitor -atribuții care vor fi preluate de personalul existent din cadrul Serviciului de administrare și întreținere a domeniului public, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului”, se arată în referat.
Casa de Cultură din Lugoj rămâne, în continuare ca entitate cu conducere proprie: un director și nouă angajați.
Cultură
Lugojeanul arhitect care a oferit Timișoarei parte din înfățișarea care a rezistat până astăzi
Victor Vlad a fost un arhitect de mare valoare pentru Timișoara și Banat, a fost celebrat de onomastică de către Muzeul Banatului. La 8 februarie 1889 s-a născut Victor Vlad (d. 1967) , cunoscut arhitect și inginer constructor, profesor emerit la Politehnica Timișoara.
Victor Vlad s-a născut la Lugoj. Prin bunăvoința unor familii lugojene ce făceau mecenat cultural, ca Brediceanu sau Dobrin, ajunge la Școala superioară de arhitectură de la Budapesta, unde studiază câțiva ani. Muncește ca desenator tehnic. Cu o bursă obținută de la Fundația Gojdu poate să-și continue studiile la Politehnica budapestană absolvind în 1917 cu dublă specializare, de inginer și de arhitect.
În 1920 este chemat la Timișoara, unde participă la constituirea primei școli politehnice din Banat. Aici întocmește caietul de sarcini pe baza căruia Duiliu Marcu va proiecta corpul principal al clădirii Politehnicii (azi Facultatea de Mecanică) de pe bulevardul Mihai Viteazu, al căminului 1MV și a cantinei 1MV, iar el însuși se ocupă de construcția lor, ca diriginte de șantier.
Din cele peste două sute de proiecte majore ar fi de menționat contribuția la Palatul Administrativ (Prefectura) Timişoara, Biserica ortodoxă din Mehala, Biserica ortodoxă din Iosefin, concepute în stil neobizantin și diferite biserici, ca cele de la Jimbolia, Anina, Brașov, Herendești, Ghiroda sau Aradul Nou.
Cultură
Un scriitor, născut la Lugoj, a primit de la președintele Iohannis Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer
Scriitorul și criticul literar Alex Ştefănescu a primit din partea Preşedintelui României, Klaus Iohannis, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer, anunță basilica.ro.
Distincţia i-a fost conferită „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția deosebită avută, de-a lungul întregii sale activități, la promovarea culturii și a identității naționale românești”. Decretul privind decorarea a fost semnat de Klaus Iohannis în data de 15 ianuarie 2021. Alex Ştefănescu S-a născut în Lugoj, în anul 1947. Este licenţiat al Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, în 1970. Este critic și istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1977.
Este autorul a peste 5.000 de articole de specialitate şi al mai multor volume, cel mai cunoscut fiind „Istoria literaturii române contemporane (1941-2000)”, apărut în 2005. În lucrare, pentru care primește premiul Uniunii Scriitorilor în 2005, autorul răspunde la întrebarea „Ce s-a întâmplat cu literatura română în timpul regimului comunist?”. Alex Ștefănescu este considerat printre cei mai importanți critici și istorici ai literaturii române, alături de George Călinescu, Eugen Lovinescu și Nicolae Manolescu. Scriitorul a realizat emisiuni cu tematică culturală la diferite posturi tv, între care s-a numărat şi Trinitas TV, televiziunea Patriarhiei Române.
Cultură
Biblioteca din Lugoj va primi numele unui mare poet român
Biblioteca Municipală din Lugoj își adaugă numele unui poet român la titulatură. Evenimentul va coincide cu împlinirea a 70 de ani de activitate a bibliotecii lugojene, aniversare ce are în curând. Deocamdată nu s-a ales numele poetului care va fi adăugat la denumirea instituției, reprezentanții bibliotecii scoțând ideea la dezbatere publică.
„Dorim să inițiem o dezbatere publică la care îi invităm pe lugojeni și nu numai să participe și să ne sugereze un nume pentru Biblioteca Municipală Lugoj, aflată la ceas aniversar în anul 2021. Noi venim cu o propunere: Biblioteca Municipală Lugoj – Lucian Blaga, dar vom ține cont de propunerile voastre. Așteptăm propuneri, argumente, pentru a găsi împreună un nume reprezentativ pentru o instituție de cultură”, a scris directoarea bibliotecii, Henrieta Szabo, într-o postare pe Facebook.
Biblioteca din Lugoj funcționează de la 1951 și este locul din care lugojenii își pot împrumuta cărți din toate domeniile de interes.
-
Educație3 zile în urmă
Prima unitate de învățământ din Lugoj care se închide din cauza infectărilor, la două săptămâni după revenirea în clase
-
Administrație3 zile în urmă
Primăria Lugoj plătește o grămadă de bani, aceleiași firme, pentru servicii pe care le-a achiziționat și în 2016
-
Actualitate4 zile în urmă
Atenție la e-mail-uri, să nu rămâneți fără bani! Șase bănci din România sunt pe lista hakerilor
-
Social2 zile în urmă
Cel mai important lac de lângă Lugoj a devenit arie protejată. Adio piste de canotaj