La începutul lunii februarie, Lugojul câștiga o finanțare europeană de 626.180 de lei, aproximativ 140.000 de euro, bani care urmau să aibă ca destinație construirea unui centru turistic modern în orașul de pe Timiș. Tot la acea dată, primăriei Lugoj i se oferea un termen de 6 luni pentru a întocmi actele necesare, care urmează să expire în zilele următoare. Instituția, prin biroul de Management și Proiecte Internaționale, trebuie să întocmească toate documentele necesare pentru acest proiect, adică proiectul tehnic, documentația de execuție și actele premergătoare semnării contractului de finanțare și implementare, până la final de lună
Până acum, primăria nu a dat nicio informare publică despre situația acestui proiect important, mai ales că mulți dintre angajații instituției, inclusiv purtătorul de cuvânt, se află în concediu. Astfel, orașul este pe cale să piardă banii europenilor, și așa puțini atrași la Lugoj, dacă echipa de proiect nu se mobilizează pentru finalizarea actelor. Viitorul centru urma să fie construit pe malul Timișului, într-un spațiu de 200 de metri pătrați cu parcări și lucrări anexe, suprafața totală a centrului fiind de 60 de metri pătrați, însă până acum doar o pancartă cu o hartă a orașului a fost instalată în locație.
UPDATE: „Am depus zilele trecute documentația la București, acum urmează să ni se ceară clarificări pe care să le rezolvăm și, dacă totul se va desfășura în parametrii normali, să semnăm contractul de finanțare în cel mai scurt timp”, a declarat pentru LUGOJEANUL.ro Liviu Savescu, șeful biroului de Management Proiecte Europene și Programe, responsabil cu proiectul centrului turistic.
Atata putem face 🙂
I-ar veni bine centrului astuia domeniul achizitionat de mine, Lugoj.info :))
Dacă nu sunt bani publici, unde să pice ceva comisione, este greu să-ţi faci treaba.Tare mi-e teamă că au trimis prea târziu acel proiect, şi nu va avea timpul necesar de analiză…
Off-topic: Rog moderatorul să se intereseze dacă marea promsiune a edilului, construirea celor două sensuri giratorii, va mai avea loc. Nu m-ar încânta acest lucru, dar vreau să afle lumea dacă avem parte de o nouă minciună a „omului gospodar”.