Începând de astăzi, vineri, 7 mai, lugojenii se pot vaccina, la fel ca toți românii, la orice centru de vaccinare de pe teritoriul țării, fără programare în prealabil, doar cu buletinul. Măsura vine după ce autoritățile au testat cu succes această variantă de mai multe ori, observând o mai mare deschidere spre imunizare din partea populației.
Prioritate vor avea persoanele de peste 60 de ani. Începând cu data de 7 mai, doritorii pot merge doar cu buletinul în orice centru de vaccinare, iar în limita locurilor disponibile, vor fi imunizați.
Imunizarea vineri începe după orele 14, pentru cei fără programări. Situația numărului de locuri și a serului folosit în fiecare centru de vaccinare în timp real le puteți vedea aici.