Iulius Mall

Lugojenii ajung mai ușor la Sibiu și București. O bună parte din lucrările la Marginea-Holdea au fost finalizate

După luni de zile în care șoferii lugojeni care mergeau spre centrul țării au stat la cozi interminabile, o bună parte din lucrările de pe drumul ce leagă nodurile de autostradă Marginea și Holdea s-au finalizat. Drumarii au anunțat însă că fluxul de trafic este unul mare, astfel că vor fi în continuare cozi pentru că lucrările nu s-au finalizat.

Publicitate

Potrivit DRDP Timișoara, au fost impuse restricții de circulație între Margina și Holdea până în 10 iulie, astfel că mașinile mai grele de 7,5 tone nu au voie să traverseze porțiunea, cu excepția transporturilor de persoane și animale vii. Reparațiile s-au încheiat pe primii 4 kilometri, iar muncitorii au trecut la trasarea marcajelor rutiere.

Drumarii se mută în Margina, acolo unde vor turna asfalt în zona trecerii la nivel cu calea ferată.

“Lucrările de reparații pe suprafețe întinse cu mixtura asfaltică executate de Secția Producție a DRDP Timișoara între Holdea și Coșevița, pe DN 68A, au fost realizate pe circa 4 km și a început executarea marcajelor rutiere. Utilajele SPLD se vor muta astăzi, miercuri, în comuna Margina (TM), pentru a executa lucrări cu mixtură asfaltică în zona trecerii la nivel cu calea ferată.

Între Coșava și Coșevița, antreprenorul Axela Construcții lucrează la refacerea structurii rutiere și a început așternerea de anrobat bituminos, primul strat de asfalt, peste zonele cu piatră spartă.

Reamintim să folosiți căile rutiere alternative pentru a ocoli șantierul în lucru, valorile de trafic ale autoturismelor fiind, în continuare, mari. De asemenea, reamintim că drumul este în lucru și sunt impuse restricții de viteză, la 30 km/h”, a anunțat DRDP Timișoara.

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate