Zeci de lugojeni, pasionați de automobilistică, drifturi și cai putere, s-au adunat de câteva luni în ceea ce ei numesc „Lugoj Car Club”, primul club pentru fanii cauciucurilor arse și a mașinilor în general din oraș. Deși se întâlnesc în fiecare duminică pe străzile din municipiu, unde discută despre pasiunea lor și își etalează ultimele piese de tuning în fața colegilor de drum, clubul lugojean va participa în această lună pentru prima dată la o întâlnire județeană a iubitorilor de mașini. Astfel, pe 12 aprilie, la Timișoara va avea loc Iveco TM, acolo unde sute de astfel de admiratori ai cailor putere vor participa la demonstrații și vor vorbi despre autoturisme și putere motoristică.
„Scopul acestei întâlniri este de aduna laolaltă „prietenii comuni” ai noștri. În oraș sunt multe mașini frumoase care, poate, niciodată nu au fost adunate în același loc. Sâmbătă, în data de 12 aprilie, ora 15:00, ne-am gândit să organizăm un meeting, sperăm cât mai mare, pe această temă. Fără condiții sau restricții, sunt bineveniți toți doritorii”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.
![]()
sa nu uitati semintele si cola