Connect with us


Administrație

CONFLICT intre primaria Lugoj si ISU Banat din cauza ciorilor! Meridianul executa operatiuni periculoase

Publicat

în

ciori au trecut peste drum de la primarie la biserica si scoala foto lugojeanul 2014 (6)Ciorile din parcurile Lugojului stau de câteva zile la baza unui conflict ce a izbucnit între administrația locală și ISU Banat, asta după ce instituția publică a cerut ajutorul pompierilor pentru a scăpa de păsările care și-au făcut cuiburi în copacii din zona primăriei și din alte locații din oraș. După ce au înaintat o cerere scrisă către subunitatea de pompieri din Lugoj, în care solicitau intervenția acestora cu o mașină cu scară pentru a distruge cu jet de apă cuiburile din copaci, reprezentanții primăriei au fost trimiși la plimbare de către pompieri.

PMP

La Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat”, care subordonează subunitatea din Lugoj, răspunsul a fost același. „În Timiș avem doar o singură autospecială cu o scară suficient de mare care să ajungă la acea înălțime. Din nefericire, nu putem lăsa descoperită Timișoara pentru a interveni în cazul unor ciori, așa că nu am putut să ne ajutăm colegii de la Lugoj de această dată. Totuși, noi credem că relația dintre primăria Lugoj și ISU Banat este una foarte bună”, a declarat Sindia Vlaia, purtătorul de cuvânt al inspectoratului.

USR

Pe de altă parte, Boldea a declarat în conferința de presă de marți că situația este una deloc roz, având în vedere ajutorul primit mereu de pompieri din partea orașului. „Noi am făcut tot ce ne-a stat în puteri să îi ajutăm mereu. Ultima dată le-am oferit, prin colegii de la Jena, o autospecială de transport care a fost deja folosită în zeci de intervenții. Îmi pare rău și chiar vă rog să consemnați că nu au putut măcar acum, când este prima dată când le cerem ceva, să ne ajute și ei pe noi”, a declarat Francisc Boldea, primarul orașului.

Intervenția de curățare a copacilor de cuiburile de ciori se face acum cu ajutorul celor de la Meridian, cu ceea ce seamănă cu o cușcă prinsă de o macara, care este ridicată la înălțime și din care un muncitor acționează cu un jet de apă sub presiune asupra cuiburilor. Intervenția, pe lângă faptul că este greoaie, este și periculoasă, angajații Meridianului nefiind antrenați pentru asemenea proceduri.lugojeanul-news-everywhere,-everytime-banner

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Șapte firme străine se bat pentru a aduce la Lugoj autobuzele electrice de transport public

Publicat

în

PMP

Șapte firme din Turcia, Cehia și Germania se bat pentru a aduce la Lugoj, dar și în alte orașe din România autobuze electrice de transport public. Licitația pe care guvernul a organizat-o în aceste zile valorează 180 de milioane de lei, și prevede achiziționarea a 81 de autobuze complet electrice.

USR

Firmele care își doresc să aducă autobuzele electrice în România sunt Anadolu Automobil Rom, BMC Truck & Bus, Temsa Ulasim din Turcia, SOR Libchavy din Cehia, Karsan Otomotiv din Turcia, precum și asocierea formată din Bozankaya Otomotiv din Turcia și SILEO GmbH din Germania. Acestea  au depus oferte pentru vânzarea a 81 autobuze electrice pentru transportului public urban de călători. Autobuzele vor fi operabile în condiții de șes. 

Licitația organizată de Ministerul Lucrărilor Publice a fost estimată 183,13 milioane de lei, fără TVA, și este finanțată prin fonduri europene nerambursabile.

Autobuzele vor deservi orașele Alexandria – 10 (3 stații de încărcare rapidă și 10 stații de încărcare lentă), Brăila – 11 (3 stații de încărcare rapidă și 11 stații de încărcare lentă), Constanța – 21 (5 stații de încărcare rapidă și 21 stații de încărcare lentă), Drobeta Turnu Severin – 3 (1 stație de încărcare rapidă și 3 stații de încărcare lentă), Focșani – 20 (5 stații de încărcare rapidă și 20 stații de încărcare lentă), Lugoj – 9 (3 stații de încărcare rapidă și 9 stații de încărcare lentă), Slobozia – 7 (2 stații de încărcare rapidă și 7 stații de încărcare lentă).

Citiţi mai departe

Administrație

Recepția la noile blocuri ANL nu poate fi facută din cauza lucărilor prost executate

Publicat

în

bloc-anl-lugoj

FOTO Arhiva

Ultimele blocuri ANL, construite la Lugoj nu pot fi recepționate, din cauza modului în care s-au executat unele lucrări. Primarul Claudiu Buciu spune că s-au descoperit destul de multe probleme.

PMP

„Nu se poate face recepția pentru ca lucrarile sunt finalizate dar neconforme. Sunt obiecțiuni legate de: calitatea lucrărilor în spațiile sanitare; calitatea ușilor, se inchid greu sau freaca pardoselile; calitatea parchetului, s-a umflat deja în câteva apartamente; închiderea geamurilor; calitatea zugrăvelilor. De asemenea, din cauza faptului ca Primăria nu a reușit să rezolve problema racordului la gaz și energie electrică, nu se pot pune în funcțiune centralele termice”, spune Buciu.

USR

Primarul Lugojului spune că astăzi va avea o întâlnire cu responsabilii din Primărie, pentru a afla de ce nu s-a realizat racordul la gaz.

Citiţi mai departe

Administrație

Primarul Buciu vrea o activitate mai eficientă în Primăria Lugoj. Instituția se reorganizează

Publicat

în

Momentan niciun angajat din Primăria Lugoj nu va fi dat afară. Primarul Claudiu Buciu spune că în momentul de față se evaluează activitatea fiecărui funcționar, după care se va face o reorganizare a structurilor pentru eficientizarea activității.

PMP

„În prezent suntem în curs de evaluare a activităților zilnice ale angajaților din primărie. Apoi vom testa toți angajații. Doar după aceea vom regândi structurile interne și necesarul de personal. Nu este doar o decizie legată de personal ci și de eficientizarea modului cum sunt organizate structurile interne ale primăriei”, a declarat primarul Lugojului.

USR

Citiţi mai departe

Pro

Publicitate

Cele mai citite