Sâmbătă, 19 martie 2022, Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” Lugoj va găzdui în premieră etapa județeană a olimpiadei de limba engleză, pentru gimnaziu si liceu, alături de alte două școli din Timișoara. Datorită situației actuale și numărului mare de participanți, la nivelul inspectoratului s-a luat decizia ca în acest an, faza județeana a olimpiadei de limba engleză să se desfășoare atât în Timișoara, cât și în Lugoj, fiecare centru urmând să găzduiască elevii de la școlile și liceele arondate.
Astfel, pe listele pentru zona Lugoj sunt înscriși aproape 200 de elevi din clasele VII-XII, provenind atât din zona Lugoj, cât și din zonele Făget și Buziaș. Olimpiada va consta dintr-o proba scrisă cu durată de două ore la gimnaziu, respectiv trei la liceu, pentru elevii de liceu existând doua secțiuni, A și B, în funcție de numărul de ore de limba engleză studiate la clasă.
Se vor califica pentru proba de baraj pentru accederea la etapa națională, elevii care vor obține un punctaj minim de 95 puncte.