Timişul a intrat în Cod Roşu, începând de la ora 14.30. Forţele de intervenţie de la ISU Arad au fost chemate în sprijin, pentru zonele afectate.
“În județul Timiș, ca urmare a avertizării cod roșu de inundaţii, începând cu ora 14:30 a fost dispusă măsura de creștere a capacității operaționale nivel IV, alertă roșie pentru Detașamentul de pompieri Lugoj și Stația de pompieri Făget. Analiza situației operative se face din teren, în zonele afectate, alaturi de mine fiind prezent președintele consiliului județean Timiș, conducerea ABA Banat, primarii din localitățile afectate și conducerea ISU Timiș. De asemenea, pentru creșterea capacității de intervenție, efective ale ISU Arad se deplasează în sprijinul colegilor din Timiș. Pentru protecția populației din zonele vizate de fenomenele prognozate, dispeceratul IGSU a transmis mesaje de avertizare, prin intermediul sistemului RO-Alert”, a anunţat prefectul judeţului, Eva Adreaş.
Pompierii au intervenit pentru înlăturarea efectelor produse de revărsarea apelor în 11 localităţi din judeţele Caraş-Severin şi Timiş, aflate sub cod roșu de inundații, anunță IGSU.
Conform ISU Timiș, pompierii au intervenit pentru evacuarea apei dintr-o curte inundată din localitatea Poeni.
Pe Drumul Comunal 100, pe raza localității Margina, traficul rutier a fost blocat temporar pentru autoturisme din cauza apei revărsate de pe versanți. Pe DJ 684B, în localitatea Pietroasa s-a intervenit pentru evacuarea apei acumulate pe carosabil; iar pe DJ 681, între Nădrag și Crivina s-a intervenit pe cc. 200 metri pentru evacuarea apei revărsate de pe versanți, traficul rutier fiind blocat.
Probleme au apărut și pe Drumul Județean 684B unde echipele ISU au intervenit pentru degajarea aluviunilor și a apei acumulate pe carosabil.
În acest moment, nivelul apei în amonte este în scădere și nu se mai înregistrează efecte negative.