Un hipermarket din Lugoj s-a conformat noilor reguli prevăzute de starea de alertă, impusă începând cu 15 mai, pe întreg teritoriul României. Una dintre reguli este ca magazinele mari să verifice temperatura corporală a clienților, aceasta fiind considerată normală dacă este sub 37,3 grade Celsius. Primul magazin important din Lugoj care a impus această măsură este Kaufland.
Aici, un agent de securitate verifică, cu ajutorul unui termometru de tip pistol, temperatura clienților. Dacă această temperatură trece de valoarea maximă admisă, clientului nu îi este permis accesul în magazin pentru evitarea posibilității de contaminare a celorlalți clienți și a personalului magazinului.
Febra este primul și cel mai des întâlnit simptom al infectării cu noul coronavirus. Potrivit statisticilor oficiale, peste 85% dintre cei infectați dezvoltă simptome de febră la câteva zile de la contractarea bolii, dacă devin simptomatici. Măsurile de protecție sunt impuse pentru a preveni răspândirea virusului.
Odată cu ridicarea stării de urgență și impunerea celei de alertă, deplasarea persoanelor în interiorul localităților de domiciliu este posibilă fără declarație. În spațiile închise, masca devine obligatorie. Găsiți aici toate măsurile impuse odată cu impunerea stării de alertă.
