Connect with us

Actualitate

Cine sunt copiii care l-au salvat pe bărbatul care a vrut să se arunce de pe pod. „Spunea că dacă nu îi dăm de băut, se omoară!”

Publicat

în

Un bărbat din Lugoj a vrut să se dea în spectacol luni seara, în jurul orelor 20.00, anunțând orășenii care se aflau la plimbare în zona pasarelei Leucuța că vrea să se sinucidă, să sară de pe unul dintre picioarele podului pietonal. Individul este un client fidel al birturilor din zonă şi se afla în stare avansată de ebrietate. Doi copii au fost cei care l-au salvat şi l-au ţinut, până când au venit forţele de intervenţie.

RETIM

Adolescenţii care l-au oprit pe bărbat să sară de pe pod se numesc Alexandru Marcu şi Roland Alexandru Trocan, ambii elevi în clasa a opta. Alexandru a riscat destul de mult, pentru că a ieşit în afară podului, pe pilonul pe care se afla individul aflat în stare de ebrietate. L-a cuprins în braţe pe bărbatul care ameninţa că se sinucide şi s-a agăţat cu mânile de pod. În acelaşi timp, prietenul său îl ţinea pe bărbat de mâini, de pe pod. Aşa au stat până au ajuns poliţiştii şi cei de la SMURD! Cei doi copii povestesc că, din cauză că era foarte beat, şansele bărbatului să moară erau foarte mari.

„Eram pe mal, am vrut să trecem pasarela şi l-am văzut că era pe acel cap de pod. Noi l-am recunoscut, pentru că e cunoscut, Moş Băluţă îi zicem noi! Striga într-una că dacă nu îi dă cineva de băut, se aruncă de pe piciorul podului şi se sinucide. Era foarte foarte beat, abia stătea în picioare! După ce Marcu l-a prins, eu l-am apucat de mâini şi l-am strâns puternic. Au venit poliţiştii şi ne-au ajutat să-l scoatem de acolo. După ce s-a publicat ştirea, ne-au trimis mulţi un filmuleţ cu el, că a mai sărit şi nu a păţit nimic. Dar acum era extrem de beat şi riscul să moară era foarte mare. Alex a avut cea mai mare contribuţie, pentru că dacă el nu ieşea în afara podului să-l prindă, ăla sigur pica! Şi aşa, ne gândeam că Alex poate să pice cu tot cu el. L-am ţinut de mâini, din partea cealaltă, de pe pod”, povesteşte Roland.

Alex susţine că nu i-a fost frică niciun moment să iasă în afara podului şi să-l prindă pe bărbat. Spune că singurul gând a fost să îl salveze.

„Striga că dacă nu îi dăm bere, se aruncă, se omoară, că nu mai are bani de băutură.  Roli l-a ţinut de vorbă, cât eu m-am urcat în spatele lui şi l-am prins în ultima secundă. Eu m-am urcat pe piciorul podului ca să-l pot prinde. Am stat aşa, până au venit cei de la poliţie şi pompierii. A durat vreo 10 minute. Au venit foarte rapid, dar nu l-am lăsat până nu au venit. Acolo unde a vrut să sară el, că a mai sărit şi când era treaz, dar acolo unde sare el, este o porţiune foarte mică unde apa este de câţiva metri, dar în rest e foarte mică apa. Avea şanse mai mari, de 90%, să moară, pentru că era foarte beat şi risca să cadă şi să se lovească cu capul de beton sau chiar de pământ. Nu ar fi nimerit groapa unde apa e mare! Chiar dacă o nimerea, la cât de beat era, probabil se îneca. Dacă întârziam o secundă, el era mort. Sunt zgâriat tot pe mâini, de la cum m-am julit. M-a zgâriat şi el, dar m-au pansat cei de la SMURD”, povesteşte Alex.

În cele din urmă, în ajutorul celor doi copii au mai sărit şi alţi trecători, care l-au ţinut pe individ până au ajuns forţele de intervenţie.

 

 

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

O secție a spitalului din Lugoj, contaminată. Mai mulți pacienți și personalul medical au fost infectați

Publicat

în

FOTO Arhiva

Secția de Interne a Spitalului Municipal „Teodor Andrei” din Lugoj a fost contaminată cu coronavirus. Opt persoane au fost infectate. Dintre acestea, cinci sunt pacienți iar restul personal medical. Ionuț Cocoș, directorul unității lugojene, a confirmat situația pentru Lugojeanul.ro. „E adevărat. În momentul de față, am demarat o anchetă, împreună cu epidemiologul spitalului. Momentan mai multe amănunte nu pot să vă dau”, a declarat Cocoș.

RETIM

Situația epidemiologică, la nivelul județului Timiș, în contextul pandemiei COVID-19, se prezintă astfel:
Numărul de anchete epidemiologice efectuate in ultimele 24 de ore : 116

Menționăm că la aceasta dată, 8 focare sunt active și se află în supraveghere epidemiologică.

CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REABILITARE NEUROPSIHIATRICĂ SINERSIG– 32 cazuri confirmate – Focar în supraveghere
CĂMIN PRIVAT PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE DUMBRĂVIȚA – 27 cazuri confirmate – Focar în supraveghere
CĂMIN PRIVAT PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE COMLOȘU MARE – 48 cazuri confirmate – Focar în supraveghere
CĂMIN PRIVAT PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE GIROC – 9 cazuri confirmate – Focar în supraveghere
SPITALUL DE PSIHIATRIE JEBEL – 23 cazuri confirmate – Focar in supraveghere
CENTRUL DE RECUPERARE SI REABILITARE NEUROPSIHIATRICĂ LUGOJ – 13 cazuri confirmate – Focar in supraveghere
CENTRUL DE PLASAMENT LUGOJ – 3 cazuri confirmate – Focar in supraveghere
SPITALUL MUNICIPAL LUGOJ-SECȚIA INTERNE – 8 cazuri confirmate – Focar in supraveghere
Direcţia de Sănătate Publică Timiș, prin personalul de specialitate urmărește și monitorizează cu deosebită atenție evoluția situației infecției cu noul coronavirus, la nivelul județului Timiș.

 

 

Citiţi mai departe

Actualitate

Primarul Lugojului etichetat ca „dictator” de o organizație pentru apărarea drepturilor omului

Publicat

în

Reprezentanții Ligii Dreptății Împotriva Corupției și Abuzurilor din România îl pârăsc din nou, pentru a treia oară, Consiliului Local Municipal pe primarul Lugojului. Claudiu Buciu a pus în vedere acestei organizații să părăsească spațiile pe care le ocupă ilegal în clădirea Primăriei Lugoj.

RETIM

Reprezentanții LDICAR, deși recunosc că nu au niciun document încheiat legal pentru spațiul pe care-l ocupă, consideră că este dreptul lor să aibă sediul în imobilul respectiv.

În adresa transmisă Consiliului Municipal Lugoj, cei de la LDICAR arată că, deși i-au transmis primarului documente privind activitatea lor, acesta nu vrea să le ia în considerare și nu renunță la evacuarea asociației.

„Se observă vizibil, ura, răzbunarea (nu cunoaștem motivul) și încearcă calitate de dictator pe care și-a însușit-o a proprietății, a comunității și poate dicta orice dorește. Nu cunoaște real organizația civică neguvernamentală și faptul că reprezintă societatea civică, tocmai cei care zic că l-au votat”, arată reprezentanții asociației în adresa transmisă Consiliului Local Municipal.

În același document, organizația recunoaște că în ultimii ani a ocupat spațiul „la mica înțelegere” cu fostul primar, fără să aibă un contract sau să plătească o chirie.

Citiţi mai departe

Actualitate

Flux de vaccinare anti-coronavirus special dedicat profesorilor la Lugoj

Publicat

în

RETIM

Un flux de vaccinare special dedicat cadrelor didactice va fi operațional la Lugoj, din luna februarie, au anunțat cei de la Direcția de Sănătate Publică. Centrul va face parte dintr-un total de trei puncte de vaccinare la nivel județean deschise doar pentru profesori, care ar urma să se întoarcă la catedră din 8 februarie.

“Ca și măsură de prevenire împotriva răspândirii virusului SARS COV 2 în randul cadrelor didactice și al elevilor, au fost alocate județului Timiș 3 fluxuri noi de vaccinare exclusiva a personalului din acest domeniu, care vor fi operaționale incepand cu prima decada a lunii februarie”, au precizat cei de la DSP Timiș.

Celelalte două fluxuri vor funcționa la centrele de vaccinare ISHO Timișoara. Potrivit unor declarații ale directorilor de școli și licee din Lugoj, profesorii lugojeni sunt dispuși și nu prea să se imunizeze. Conform ultimelor decizii ale autorităților, școlile ar urma să se deschidă începând cu 8 februarie, în toată țara.

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite