Iulius Mall

Gimnastica feminină din Lugoj rămâne fără antrenori

Antrenorii secției de gimnastică feminină, de la CSM Lugoj, au anunțat că vor părăsi clubul, fiind chemați să facă parte din colectivul de antrenori de la lotul național. În momentul de față, secția de gimnastică fete va lua o pauză, până când reprezentanții clubului vor reuși să aducă alți antrenori. Iată mai jos, anunțul, transmis de foștii antrenori:

„Bună ziua tuturor,
În urma ultimelor schimbări realizate, suntem chemați să facem parte din colectivul de antrenori a lotului feminin al României.🇷🇴💪Lucru ce nu poate, decât să ne bucure, fiindu-ne apreciat profesionalismul și dăruirea pentru acest sport și pentru copii, 🤸‍♂️🫶 dar așa cum este peste tot într-o schimbare, cu un ochi râdem și cu celalalt plângem, pentru copilașii minunați de aici și oamenii frumoși care ne-au făcut atat de ușor să ne simtim acasa prin bunătate, ajutor, încrederea de a veni cu copilul la cursurile noastre de gimnastica dar și oportunitatea de a vă cunoaște pe fiecare mai mult sau mai putin.🤗♥️
❗️Țin să precizez CONTINUAREA cursurilor de gimnastica pentru fete din Lugoj, după o mica vacanța de reorganizare, în care ve-ți primi toate detaliile necesare.(locație, ore și noii antrenori )
❗️ASAZI V-A FI ULTIMUL CURS cu noi, apoi v-a urma vacanța, dar noi v-om continua să contribuim și să susținem acest sport la LUGOJ.
Va mulțumim 🙏 și vă dorim să vă vedem în numar la fel de mare la cursurile de gimnastică. 🤗

Publicitate

Zimcencu’s Coach Academy
CSM LUGOJ 💙”

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate