Așa da! Doi tineri din Lugoj s-au decis să își lase banii de ieșit în oraș pentru câteva zile și, ajutați de prieteni și de părinți, au cumpărat o sobă pe lemne, pe care au montat-o în casa unei familii nevoiașe. Familia, compusă din mamă și fiică, locuiește într-o casă socială de la marginea orașului, aproape de fostul liceu agricol, acolo unde stau mai mulți lugojeni aflați într-o situație financiară și socială dificilă. Cei doi băieți, după ce au stat de vorbă cu femeia, au ajuns la concluzia că trebuie să o ajute cumva pentru ca aceasta să poată trece peste iarna grea ce se anunță alături de cea mică.
Tinerii, Mirea Sorin și Paulescu Radu, nu s-au oprit doar la aducerea sobei noi în casa celor două persoane, aceștia punând mâna și instalând achiziția, predând-o acestora în condiții de funcționare. Nu este singura dată când familia de aici este ajutată, în trecut mama și fetița acesteia fiind sprijinite de alte familii și chiar și de primărie, care le-a ajutat pe cele două cu produse alimentare și mobilă. Cei doi tineri vor continua să se intereseze de nevoile familiei nevoiașe, urmând să le mai aducă mamei și fiicei sale produse alimentare sau alte obiecte utile, în cazul în care acestea vor avea nevoie de ele.
Felicitări pentru iniţiativă !
Tot respectul fata de acesti oameni cu suflet mare!
WTF ??? Daca faci un bine.. te lasi pozat? si lasi sa apara un articol despre asta pe net??
inedit..
preferi pozele cu mortul de dimineata? chiar asa, mai bine pozam tragedii toata ziua, decat si ceva bun, pozitiv, nu? WTF???
Articolul este pentru a atrage atentia ca putem face ceva pentru persoanele mai putin norocoase. Daca mai sunt oameni care vor sa ajute familia o pot face aceasta nefiind un gest rusinos 🙂