Cu mult înainte de sezonul recoltei, hoții au dat deja primele atacuri, susțin agricultorii din satele de lângă Lugoj, în lanurile de porumb, de unde au sustras deja cantități mai mici sau mai mari de produse agricole. Din cauză că nu știu ce să se mai facă, aceștia și-au cumpărat rulote, pe care și le-au instalat în fața lanurilor proprii, devenind din agricultori și paznici ai culturilor. Oamenii spun că sunt pregătiți pentru orice fel de atac, dar că nu își vor risca viețile și vor chema poliția în caz că văd, în miez de noapte, că cineva încearcă să le fure munca de peste an.
„Vin cu mașinile, se fac că se uită la porumb de parcă ar fi al lor și, în câteva minute, își umplu plasele cu stiuleți. Am văzut câțiva doar eu, dar eu eram singur și ei erau 3 și îmi era frică să nu rămân și cu porumbul luat, care de-abia acum e bun de fiert, și bătut sau nenorocit pe viață. Vecinul meu stă deja în rulotă noaptea la pândă, dar și lui îi este frică să nu fie atacat pentru o mână de cucuruz sau chiar ucis”, ne-a declarat un agricultor din Balinț.
Datorită vremii prielnice din sezonul agricol 2012 – 2013, România se poate lăuda că a redevenit, cel puţin pentru anul trecut, unul dintre marii producători de cereale ai Europei, potrivit recolta.eu. Cu o recoltă totală de floarea-soarelui estimată la aproape 2 milioane de tone, în creştere cu 50% faţă de 2012, ţara noastră devine cel mai mare producător din UE, fiind secondată de Bulgaria, care a avut, în 2013, o producţie cu 11% mai puţin, de aproape 1,8 milioane de tone.
Nici la producţia de porumb nu stăm rău. În 2013, agricultorii români au recoltat 10,7 milioane de tone de porumb, în creştere cu aproape 70% faţă de 2012. România a avut, aşadar, a doua cea mai mare producţie de porumb din UE, după Franţa, care a recoltat 15 milioane de tone.