Connect with us

Administrație

120 de cosuri de gunoi au disparut din Lugoj! De ce sute de lugojeni nu mai au unde sa-si arunce pungile goale

Publicat

în

cosuri de gunoi disparute din lugoj motivul revopsire politia locala primaria lugoj salprest curatenie salubrizare lugojeanul 2014Lugojenii care au trecut zilele trecute pe splaiul George Coposu de pe malul Timișului, dar și prin alte zone din municipiu, au observat dispariția subită a unui număr mare de coșuri de gunoi de pe raza orașului. Pe lângă faptul că și-au dat seama că ar putea avea de-a face cu o glumă proastă, aceștia au semnalat problema la redacția noastră, de teama ca nu cumva aceste coșuri să fie furate și valorificate de hoți la fier vechi. Mai mulți cititori ai LUGOJEANUL.ro au semnalat astăzi absența bruscă și numeroasă din peisaj a coșurilor, mai ales că acestea au fost desprinse din suporturile lor de fier, ca și când cineva le-ar fi sustras de pe domeniul public.

RETIM

„Sâmbătă am făcut cumpărături și, din Profi de pe strada Timișorii și până în Carrefour pe Bălcescu și apoi până spre biserica unită, coșurile de gunoi alea vechi, metalice, lipseau cu desăvârșire. Atunci le simti lipsa, când vrei să le folosești”, ne-a povestit o cititoare. „Am mers cu o sticlă 30 de minute în mână și până la urmă am aruncat-o la un magazin din cartier. Toate coșurile pe care le-am văzut arată așa (foto sus) și imediat m-am gândit la fier vechi”, ne-a scris un alt cititor îngrijorat.

„Lugojenii pot să stea liniștiți, pentru că nimeni nu a furat coșurile de gunoi. 120 de coșuri au fost luate de pe splaiul Coposu și din alte zone din oraș pentru a fi curățate, spălate și vopsite, pentru că erau într-o stare proastă de degradare și trebuia să le reabilităm”, a declarat pentru LUGOJEANUL.ro primarul Francisc Boldea.

Coșurile de gunoi, proaspăt curățate și vopsite tot în verde, vor reveni pe străzi în zilele următoare. Până atunci însă, pentru că nu li s-a oferit o alternativă, probabil că lugojenii pot să arunce pungile goale pe jos, fără ca poliția să îi amendeze pentru asta, deoarece nu există un alt mod de a te scăpa de gunoi.lugojeanul-news-everywhere,-everytime-banner

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

1 Comment

1 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Dobra l-a pus pe Buciu să rezolve procesul din proiectul noului spital. „Este o problemă delicată”

Publicat

în

Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a făcut declarații cu privire la situația complicată a construirii noului spital din oraș, subliniind că procesul juridic în care este implicat proiectul ridică probleme majore. În ședința Consiliului Local, primarul Lugojului a propus aleșilor, iar aceștia au aprobat, ca fostul manager de proiect Claudiu Buciu să reprezinte municipalitate în proces.

RETIM

„Este un proces foarte delicat, pentru că ne-am trezit cu el fără să avem cunoștință de cauză și l-am desemnat pe fostul manager de proiect ca să reprezinte Consiliul Local, având și pregătirea juridică necesară. Mai ales că fostul manager, împreună cu primarul interimar au semnat și au înaintat o acțiune în instanță împotriva câștigătorului licitație privind construirea spitalului. O acțiune în instanță care nu are în spate susținerea direcției juridice din Primărie,” a declarat primarul Dobra.

Primarul Lugojului spune că procesul poate bloca proiectul.

„Este o problemă delicată și am considerat că, fiind manager de proiect și având cunoștințele necesare, fostul manager poate reprezenta Consiliul Local. Totuși, această acțiune blochează bunul mers al proiectul, iar colegii mei analizează acum decizia CNSC-ului (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor) legată de contestații. Procesul suplimentar are primul termen luna viitoare și va crea dificultăți în implementarea proiectului,” a explicat edilul.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Termenul de implementare a proiectului, în cazul în care se va reuși semnarea contractului de execuție, este deja foarte strâns. În acest context, s-a decis amânarea unor etape pentru a încerca să se deblocheze situația. Primarul Dobra a avertizat că aceste obstacole ar putea duce la întârzieri considerabile în construirea noului spital, un proiect esențial pentru comunitatea din Lugoj.

Citiţi mai departe

Administrație

Noul primar al Lugojului are trei apartamente și o casă. Ce alte avuții a notat în declarația de avere

Publicat

în

RETIM

Călin Dobra, noul primar al Lugojului, și-a publicat pe site-ul primăriei declarația de avere, așa cum prevede legea, la 30 de zile de la numirea în funcție. Edilul are, alături de soție, trei apartamente și o casă în Lugoj, dar și două garaje pentru apartamente.

Totodată, Dobra a ridicat o casă în municipiu, în suprafață de 442 de metri pătrați. În declarație mai apare și un spațiu comercial/de producţie, de 119,18 metri pătrați, pe care primarul l-a cumpărat alături de soție și o altă persoană.

La capitolul averi bănești, Călin Dobra are trei conturi deschise la o bancă, în lei, care însumează 86.000 de lei. Primarul are și datorii, de 59.000 de lei, de la un credit cu scadența în 2027.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Consultați aici întreaga declarație de avere a edilului lugojean.

Citiţi mai departe

Administrație

Șapte proiecte europene au pierdut finanțarea de la UE în 2023, dar nu vor fi gata nici în acest an

Publicat

în

Primăria a anunțat că șapte proiecte europene, care ar fi trebuit să fie finalizate până la sfârșitul acestui an, nu vor fi gata la timp. Finanțarea alocată prin ADR Vest a fost pierdută în 2023. În ciuda acestui eșec, administrația locală a decis să continue lucrările utilizând fonduri din bugetul local, iar consilierii locali au aprobat prelungirea termenului de execuție cu un an, până în decembrie 2025.

RETIM

„Sunt toate proiectele pe care Primăria Lugoj le-a pierdut de la finanțare în decembrie 2023. Ele au fost prelungite în 2024, dar din bugetul local, pentru că a apărut o normă a ADR-ului. După un an de zile, azi, suntem în aceeași situație: nu au fost finalizate și, din nou, în baza unei alte norme a ADR-ului, se mai prelungesc cu un an, însă sunt în continuare susținute din bugetul local. Trebuie specificat clar că finanțarea pentru aceste proiecte din POR a fost pierdută în decembrie 2023 și toate proiectele sunt susținute acum din bugetul local”, a declarat primarul Călin Dobra.

Proiectele includ transformarea unei școli de pe strada Bocșei într-o grădiniță, achiziția unor autobuze electrice, înființarea unei grădinițe în cartierul Balta Lată, construirea unei săli de sport în zona Braniște, precum și amenajarea unor terenuri de sport și trotuare.

 

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Citiţi mai departe

Administrație

Trei comune de lângă Lugoj așteaptă încă autobuzele electrice promise în urmă doi ani

Publicat

în

RETIM

Autobuzele care urmau să lege orașul de pe Timiș de Coșteiu și respectiv alte două comune din zonă întârzie să apară. La Lugoj, circulă deja mai multe autobuze electrice prin oraș. În curând, alte trei comune de lângă municipiu ar trebui să beneficieze de astfel de autobuze. Proiectul este unul mai complex, care va lega orașul de trei zone des populate din zonă.

UAT Municipiul Lugoj, alături de partenerii săi din comunele Coșteiu, Gavojdia și Victor Vlad Delamarina, pregătește două proiecte importante pentru îmbunătățirea transportului public din zonă.

„Primul proiect vizează achiziția de autobuze electrice de 12 metri și stații de reîncărcare, în cadrul parteneriatului dintre Municipiul Lugoj și comuna Coșteiu. Al doilea proiect, care include comunele Gavojdia și Victor Vlad Delamarina, are ca obiectiv achiziția de autobuze electrice nepoluante și stații de reîncărcare.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

În prezent, se lucrează la documentația necesară pentru demararea licitațiilor de achiziție, care vor contribui la modernizarea transportului public și reducerea poluării în județul Timiș”, au declarat reprezentanții Primăriei Lugoj.

Aceste proiecte fac parte din angajamentul autorităților locale pentru un transport public mai curat și mai sustenabil. Din păcate pentru locuitori, proiectul are o întârziere de cel puțin un an, având în vedere că fostul primar, Claudiu Buciu, declara în 2022 că autobuzele vor ajunge cel târziu la final de 2023, inclusiv cele pentru sate.

Citiţi mai departe

Cele mai citite