Ouăle s-au spart, glumele s-au spus, iar la final, cel mai tare ou dintre toate a câștigat marele premiu! Zeci de lugojeni s-au alăturat astăzi primei ediții a concursului de spart ouă de Paște „Marea Ciocneală”, ce a avut ca premii dulciuri, ore de distracție la sala de jocuri, dar și un iepuraș adevărat, pentru care s-a dus o luptă aprigă până la final. După zeci de minute de competiție, s-au ales câștigătorii, nu înainte ca participantele la competiția pentru cel mai frumos decorat ou să primească fiecare câte o oră de biliard din partea Clublui Space Bowling.
Cele două ouă decorate, aparținând lui Beatrix Cimpoca și Oana Stoian, au primit așadar câte o oră de biliard. Locul trei, pe care s-a situat Doris Lupulescu, a primit un pachet cu dulciuri, la fel și locul al doilea, care s-a ales și cu un iepuraș de plus, câștigat de Andrei Nistorescu. Cel mai tare ou s-a dovedit al fi cel al unei doamne, Mariana Agache fiind câștigătoarea primei ediții a Ciocnelii. Pentru a înlătura orice suspiciune, oul acesteia a fost spart la final cu o bilă de snooker, acesta crăpând imediat și dovedind astfel că era un ou de Paște normal.
„Marea Ciocneală” este un eveniment LugojLife, în parteneriat cu LUGOJEANUL.ro, Spenky Design șiFVPStudio. Premiile vin de la Baroque Beauty Center și Ultimate Computers, iar locația ne-au pus-o la dispoziție cei de la Clubul Space Bowling. Parteneri media sunt Ziarul Actualitatea și YabbMusic.
Nu e corect sa castige unul din organizatori !