Încă un coș de fum a fost cuprins de flăcări în această dimineață pe strada Ion Vidu din Lugoj. Este vorba despre un imobil la care pompierii au mai intervenit în trecut, situat la numărul 46 pe strada amintită, pe care ultima intervenție a pompierilor a avut loc la 2 februarie, atunci când o altă locuință a fost cuprinsă de flăcări. De această dată însă, flăcările nu au reușit să se extindă prea mult, intervenția promptă a pompierilor eliminând orice pericol într-un timp foarte scurt. O singură autospecială a fost solicitată pentru a interveni în acest caz.
De vină pentru producerea incendiului, spun pompierii, este din nou coșul de fum necurățat, pe care persoanele care locuiesc aici nu pare că vor să îl curețe înainte de a face focul în sobă. Din fericire pentru acestea, dar și pentru vecinii lor, care au stat cu sufletul la gură când au văzut fumul gros ridicându-se din acoperișul casei de la numărul 46, intervenția imediată a salvatorilor nu a permis producerea de pagube materiale.









