Iulius Mall

FOTO Cum va arăta noul spital, finanțat de Uniunea Europeană, și când trebuie inaugurat

Proiectul noului spital prevede păstrarea și renovarea integrală a corpului principal și construcția unui corp nou, de la zero, inclusiv dotarea cu aparatură medicală. Valoarea totală a proiectului este de 151.192.732,38 EURO inclusiv TVA. Din această valoare, 95% va fi asigurată prin PNRR, iar 5% va fi asigurată de către Municipiul Lugoj. Valoarea TVA va fi suportată integral prin bugetul de stat. Inaugurarea spitalului trebuie făcută până în luna iunie, a anului 2026.

„Lugojul are nevoie de lugojeni, iar pentru asta, trebuie să le asigurăm condiții de viață normale. Lugojul s-a depopulat masiv în ultimii 30 de ani. Și din cauza faptului că infrastructura sanitară lasă de dorit. Le mulțumim tuturor celor care ne-au format astfel încât interesul public să fie calea noastră pentru un Lugoj în care ne dorim cu bucurie și bună înțelegere să trăim! Ne dorim ca urmașii noștri să privească, la rândul lor, cu mândrie, la normalitatea pe care noi am încercat să le-o oferim și să contribuie pe mai departe la clădirea permanentă a unei comunități durabile. Ținem să mulțumim în mod special lugojenilor care ne-au acordat încrederea, reușind astfel să ducem acest proiect până în acest punct esențial. Urmează partea cea mai grea: implementarea proiectului. Suntem încrezători că vom duce totul la bun sfârșit. În aceeași echipă, cu aceiași oameni care cred în binele comunității noastre!”, spune fostul primar Claudiu Buciu, care este și managerul de proiect.

Publicitate

Proiect modern, comparabil cu spitalele din Occident

Proiectul noului spital este unul extrem de modern și mult peste ce suntem obișnuiți să vedem în România. Obiectivul proiectului este construirea unui spital și funcțiuni conexe și constă în reabilitarea pavilionului central și edificarea unei noi clădiri, un ansamblu de corpuri pentru relocarea și gruparea specialităților ce funcționează, astăzi, în cele 16 pavilioane ale Spitalului Municipal Lugoj, împreună cu alte spații medicale conexe.
Noul spital va oferi servicii de diagnostic și îngrijiri medicale la standarde de calitate ridicate, comparabile cu cele mai bune modele europene contemporane, servicii sigure, specializate și integrate atât în regim de spitalizare continuă, cât și în regim de ambulator și spitalizare de zi. În vederea realizării obiectivului se are în vedere demolarea pavilioanelor CE 2 – C16, care, în prezent, asigură secțiile pentru funcționarea unității sanitare și are în vedere păstrarea, reabilitarea și reorganizarea pavilionului C1, în suprafață construită la sol de 2.814 metri pătrați, cu valoare istorică și funcție de reprezentativitate. De asemenea, se are în vedere prin alte proiecte finanțări posibilitatea menținerii și reabilitării corpului C 9, pentru a găzdui secția de psihiatrie.
Suprafața construită desfășurată a noii clădiri este de 59.310 metri pătrați, din care spații tehnice în suprafață de 5.021 metri pătrați și 167 de locuri de parcare, din care 57 subterane. Ansamblu proiectat cuprinde 5 corpuri unite, dezvoltate de o parte și cealaltă a unui ax central de circulație.
Prin urmare, toate acele 310 paturi, 256 spitalizare continuă, 40 de paturi pentru spitalizare de zi și chirurgie de zi și 14 paturi pentru ATI respectă cerințele NZEB+, adică un consum extrem de redus de energie. Toate paturile ce vor fi alocate în noua clădire sunt dotate cu echipamente IT, respectiv: licență de utilizare sistem informatic integrat medical, sistem informatic complex de monitorizare a pacientului, licență de aplicație în radiologie și RMN pentru personalul medical, sistem de telemedicină.
Informațiile vor fi actualizate continuu și vor deveni disponibile la toate nivelurile, imediat ce sunt introduse în sistem. Sistemul asigură monitorizarea, în timp real, a factorilor determinanți ai siguranței actului medical. Sunt generate rapoarte de trasabilitate a actului medical și a materialelor sanitare folosite. În fluxul de lucru al sistemului nu este inclusă nicio hârtie, iar modalitatea de lucru evită la maxim folosirea hârtiei.
Este asigurată, astfel, informarea în timp real pentru un suport decizional optimizat. Toate datele sunt actualizate continuu și devin disponibile la toate nivelurile imediat ce sunt introduse în sistem. Acest sistem transpune principiul „pacientul potrivit cu medicament potrivit, doza potrivit pe cale de administrare potrivită, ora de administrare potrivită”.
Sistemul asigură trasabilitatea medicamentelor, de la scrierea condicii, la ieșirea din farmacie și administrarea la pacientul corect. În cadrul sistemului, personalul medical va vedea în timp real ce investigații s-au efectuat, la ce oră, cu ce rezultate și va monitoriza indicațiile administrate cu consultul interdisciplinar, toate în timp real. Sistemul asigură trasabilitatea procedurii de îngrijiri, corelația cu ora realizării și materialele folosite. Materialele sanitare folosite de transmit direct în decontul pacientului, prin simpla scanare a codului de bare a și a brățării pacientului. Medicul are acces securizat oricând și oriunde la informațiile medicale ale pacientului, poate vizualiza și edita informații în timp real, fișă de temperatură, consult interdisciplinar, protocol operator. Sunt asigurate astfel creșterea semnificativă a vitezei de transfer a informației medicale dintre departamentele de suport: laborator, radiologie și medicul curant.
Spitalul va fi dotat cu sistemul HIS, sistem informațional spitalicesc, utilizat deja pe scară largă în numeroase țări. În viitorul spitalul va planifica sisteme de înregistrări medicale, pe baza unei înregistrări electronice complete într-o manieră logică și pe etape. Aceasta va include codificare punctului de serviciu și unui identificator unic al pacientului în toate serviciile. Pentru sistemul de depozitare din blocul logistic al spitalului va fi implementat un sistem de control al standardelor, un sistem de control al stocurilor, în care, cantitatea fixă a unui element trebuie menținută la îndemână pentru a susține operațiunile zilnice. Sistemul va permite schimbul de date cu sisteme informatice externe, precum cele ale CNAS.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate