Fidelity by Iulius Mall

FOTO: Ceasurile lui Boldea dau ora exactă la Lugoj

ceasuri stradale moderne boldea lugoj 29 aprilie 2013 lugojeanul foto (1)Firma contractată de administrația locală să monteze ceasurile stradale, parte a procesului de modernizare a imaginii orașului, a demarat și finalizat astăzi lucrarea. La 15000 de lei bucata, cele două ceasuri au formă triunghiulară, fiind vizibile din toate unghiurile și sunt așezate pe un stativ de 4 metri înălțime.

ceasuri stradale moderne boldea lugoj 29 aprilie 2013 lugojeanul foto (2)

Publicitate

Ceasurile, iluminate cu LED-uri, prezintă lugojenilor ora exactă, data, precum și temperatura de afară, care, la momentul la care am făcut noi pozele, era de 31 de grade.

ceasuri stradale moderne boldea lugoj 29 aprilie 2013 lugojeanul foto (3)

Deși inițial Boldea a anunțat că se va monta un ceas pe un mal și un al doilea pe celălalt, iată că în final s-a decis ca ambele ceasuri să fie pe malul drept al Timișului. Astfel, unul dintre ceasuri s-a montat în fața fostei prefecturi, lângă statuia Soldatului cu Pușca, iar a doua la intersecția din Zona Unic, la colțul cu magazinul Profi. Tot astăzi, muncitorii au continuat vopsirea trecerilor de pietoni pe ruta stabilită, care face legătura între intrările în oraș dinspre Coșteiu și Făget.

ceasuri stradale moderne boldea lugoj 29 aprilie 2013 lugojeanul foto (4)

1 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate